Fără a minimaliza sau nega importanța cunoașterii, a acceptării și a respectării altor forme de expresie culturală, elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi au celebrat joi, 23 februarie 2017, Dragobetele, sărbătoarea românească echivalentă mult mai familarului Saint Valentine.
Proiectul educativ „Sărbători autohtone vs. Sărbători de import” a avut drept obiective cunoașterea semnificației zilei de Dragobete, sărbătoare românească autentică, sensibilizarea culturală a elevilor față de tradiţiile autohtone și explorarea asemănărilor și diferențelor dintre Dragobete și St. Valentine’ s Day.
Totodată acesta a urmărit deschiderea către multiculturalism prin afirmarea propriei identități culturale, sprijinirea iniţiativelor elevilor şi creşterea gradului de implicare a acestora în activitățile extracurriculare și identificarea surselor şi a mijloacelor de informare moderne, inovative, bazate pe lectură şi studiu individual/echipe în CDI.
La finalul activității, elevii au înțeles că un dialog intercultural autentic trebuie să înceapă cu ceea ce ne definește pe noi ca ființă națională: folclorul, istoria, iar pentru a fi europeni, trebuie să fim - mai întâi de toate - foarte români.



















