Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elev de zece

Capitala a fost gazda uneia dintre cele mai importante festivități create de studenți, pentru studenți, menită să transmită un mesaj la unison cu privire la importanța educației, a voluntariatului, a dezvoltării personale și nu în ultimul rând, a importanței promovării valorilor. Vineri, 24 februarie 2016, a avut loc în sala C.A. Rosetti a Palatului Parlamentului prima ediție a galei studențești, „Gala de 10”.

Prin acest proiect, Uniunea Națională a Studenților din România a recompensat 10 studenți și 10 elevi cu merite școlare și profesionale deosebite. De asemenea, din dorința de a promova voluntariatul, au fost premiați 5 studenți voluntari și 5 organizații studențești care s-au remarcat prin activitățile desfășurate pe parcursul anului 2016.

Printre elevii ce au obținut titlul de „Elev de 10” se numără și dorohoianca Cezara Mîndrescu, elevă la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi, actual Președinte al Consiliului Județean al Elevilor Botoșani.

„Acestă distincție reprezintă pentru mine dovada că în România, țară îndrăgită de mine, mai există oameni care oferă interes elevilor ce se implică atât în domeniul formal, cât și în cel nonformal. Nu cred că există cuvinte care să reflecte întocmai sentimentele pe care le ai atunci când ești aplaudată de o sală întreagă, atunci când stai pe aceeași scenă cu miniștri, rectori, academicieni. În cadrul evenimentului, am rugat spectatorii să aplaude persoanele importante mie, iar acum cred că este momentul să aduc și mulțumirile aferente părinților mei, persoanele care m-au ajutat să cresc și mi-au oferit tot sprijinul lor, profesorilor de ieri și de azi, oameni ce mi-au marcat existența și care mereu mi-au fost un real ajutor în orice domeniu, prietenilor mei, adevărați camarazi care m-au făcut să zâmbesc chiar și cu un simplu mesaj atunci când eram departe de ei. Cred cu tărie că mulțumiri merită și România, căci da, aceasta este țara ce mi-a oferit cele mai multe oportunități de dezvoltare personală.” a declarat Cezara Mîndrescu.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elev de zece
DorohoiNews.ro, 26-02-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

27.02.2017 la 09:57

Bravo Cezara ! Tu si ceilalti tineri dorohoieni sunteti mandria noastra si ne dati si noua curaj sa gandim pozitiv. Inca o data ,,FELICITARI ;;

26.02.2017 la 21:00

Bravo! Succes în tot ceea ce ti-ai propus să realizezi. FELICITĂRI!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro