Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi la ceas aniversar - FOTO

2 nov. 2017, Invatamant
Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi la ceas aniversar - FOTO

O aniversare a reprezentat întotdeauna o clipă unică, un moment al bilanțurilor, un timp al rememorărilor, al enumerării realizărilor, împlinirilor, bucuriilor, un prilej de a făuri noi vise și de a fixa noi ținte de atins în viitor.

Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” sărbătorește la 1 noiembrie 2017, 28 de ani de la înființare, moment din care a evoluat alături de elevii ei zi de zi, lună de lună, an de an adăugând noi experiențe și performanțe deopotrivă. „Anii au trecut, iar școala a câștigat din ce în ce mai mult prestigiu, onoare și recunoaștere. A avut o mulțime de performanțe și de câștiguri. Am devenit mai buni an de an, iar procesul nu se oprește aici. Cu pași grăbiți se apropie de noi alte generații, alte mistere, alte valori nedescoperite. Școala le așteaptă cu brațele deschise, așa cum ne-a așteptat pe fiecare dintre noi de-a lungul timpului.” – a consemnat eleva Ruxandra Rusu – reporter OCTOGON

Până în anul 1998 a funcționat sub numele de Școala nr. 8, moment în care, dascălii școlii au hotărât ca numele acesteia să fie preschimbat în Școala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu” și  au mai dorit, de asemenea, ridicarea unui bust în cinstea celui ce a devenit mentorul școlii. Acest moment deosebit a fost consemnat și de cuvintele ce au compus mesajul depus în soclul bustului:  ,,Din mila lui Dumnezeu, după mintea și puterile noastre, am hotărât cu toată obștea Școlii nr. 8 din Dorohoi botezul acestui lăcaș de cultură și educație cu numele de Gimnaziul „Mihail Kogălniceanu” și sfințirea lui după dreapta și înțeleapta datină.

Tot acum și aici, ridicăm pe cheltuiala noastră (dascăli, elevi, părinți, binefăcători) bustul marelui bărbat, istoric și om de stat, Mihail Kogălniceanu, semn de adâncă mândrie și recunoștință pentru numele și faptele sale, în vecii vecilor ...!  31 octombrie 1998 Dorohoi”

Cu siguranță, ziua școlii este un prilej de bucurie și de mândrie  atât  pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice și, din acest motiv, au dorit să marcheze acest moment prin cântec și prin culoare organizând un scurt spectacol artistic și o expoziție cu desene realizate de elevii școlii.

În final, nu putem decât să urăm școlii noastre un călduros „LA MULȚI ANI!”, colectivului de cadre didactice sănătate și putere de muncă, iar elevilor succese cât mai mari, premii cât mai numeroase și mai valoroase! (consilier educativ – prof. Ghebac Mihai-Ovidiu)

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (49)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!