Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

folk Dorohoi14

Miercuri, 29 noiembrie, Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi a trăit muzica folk și poezia bună așa cum n-a mai făcut-o niciodată. Aula liceului s-a transformat, pentru două ore care au trecut prea repede, însală de spectacol, oferindu-le elevilor o frântură din ceeace a fost Cenaclul Flacăra și din ceea ce înseamnă folkul contemporan.

Istoria acestei foarte frumoase întâmplări pornește de la doi oameni: dorohoianul Alexandru Abdulbaki, a cărui preocupare pentru viața culturală a Dorohoiului se concretizează, printre altele, prin organizarea unor spectacole de muzică folk, și poetul humorean Sorin Poclitaru. Acesta din urmă, prin Asociația FAIR Play din Gura Humorului, a gândit proiectul „Să dăm folk la școli”, al cărui scop este, evident, acela de a le oferi copiilor șansa de a cunoaște acest gen muzical, de a sta de vorbă cu cei care îl reprezintă și de a se afirma ei înșiși, prin implicare activă în spectacole.

„Grigore Ghica” este prima (și deocamdată singura) școală botoșăneană în care a pătruns proiectul sus-numit, care a ajuns până acum în mai toate colțurile țării - București, Cluj, Piatra Neamț, Mangalia, Suceava ș.a. 

Elevii colegiului au primit poezie de suflet de la Sorin Poclitaru, iar Vasile Mardare – surpriza evenimentului, membru al neuitatului Cenaclu Flacăra – a deschis spectacolul, în spiritul sărbătorii naționale, cu „Treceți, batalioane române, Carpații”, moment în care mai mult de 100 de adolescenți au fost un singur glas, descoperind trăirea românească pe care versurile lui Adrian Păunescu o nasc în orice român. Ștafeta a fost preluată de Sebastian Ionel, elev la Liceul „Regina Maria”, a cărui participare a dovedit adevărul că muzica poate uni chiar și două școli concurente. A cântat apoi botoșăneanca Ștefania Iacob, prezență constantă a festivalurilor de folk din toată țara. Cei patru artiști au fost secondați de profesorul Liviu Ciulei, cunoscut publicului dorohoian.

Frumusețea spectacolului a fost întregită prin implicarea neașteptat de entuziastă a unora dintre elevii talentați ai colegiului, aceasta fiind surpriza pe care gazdele le-au oferit-o oaspeților. Au recitat sau au cântat Bianca Lazăr, Sînziana Puiu, Mihaela Cocriș, Andreea Dănilă, Miruna Mihai, Bianca Cega, Iftimie Oltița, Ștefan Condurache, Antonio Tănase, Călin Maxim. Iar finalul a revenit grupului vocal al colegiului, coordonat de doamna profesoară Carmen Agrăpinei.

Organizatorii interni ai activității au fost doamnele profesoare Mihaela Hură, Gretti Cucoreanu, Carmen Agrăpinei, Daniela Pavel, acțiunea fiind pusă pe picioare cu sprijinul directorului colegiului, doamna profesoară Otilia Puiu, și al directorului educativ, doamna profesoară Xenia Constantin. 

Colegiul Național „Grigore Ghica” le mulțumește mult celor care au făcut posibil acest eveniment – Alexandru și Dana Abdulbaki, Sorin Poclitaru, Vasile Mardare, Ștefania Iacob, Sebastian Ionel, Liviu Ciulei!

Suntem convinși că întâlnirea dintr-o miercuri de sfârșit de noiembrie a deschis drumul a ceea ce ne-am dori foarte mult să devină o tradiție, care să aducă în sălile de clasă arta și artiștii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

folk Dorohoi14folk Dorohoi01folk Dorohoi02folk Dorohoi03folk Dorohoi04folk Dorohoi05folk Dorohoi06folk Dorohoi07folk Dorohoi08folk Dorohoi09folk Dorohoi10folk Dorohoi11folk Dorohoi12folk Dorohoi13folk Dorohoi15folk Dorohoi16folk Dorohoi17
DorohoiNews.ro, 05-12-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa

Firma Texty Garments Dorohoi își mărește echipa
Texty Garments Dorohoi angajează! Posturi disponibile: - femeie de serviciu; - ⁠confecționeri; - ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal

Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajează personal
Fastfood Rezerv Art Dorohoi angajăm personal. Relații la telefon: 0747677372

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Ofer garsoniera pentru închiriere

Ofer garsoniera pentru închiriere
Ofer garsoniera pentru inchiriere, in Dorohoi zona Super Splendid. Telefon 0742085156

Vând teren în Horlaceni

Vând teren în Horlaceni
Vând teren în Horlaceni detalii tel. 0757245186

Garsonieră de vânzare

Garsonieră de vânzare
Vând garsonieră in cartierul Plevna in spate la spitalul municipal zona liniștită fara trafic ...

Vând apartament cu 2 camere situat în centru

Vând apartament cu 2 camere situat în centru
Vând apartament cu 2 camere situat în centru, strada Sașa Pană nr.2, bl.2, sc.D, ap.47, ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro