Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activitati Kogalniceanu_40

În săptămâna 26-30 martie 2018, la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi s-au desfășurat activități în cadrul Programului național „Școala altfel”. Echipa de coordonare a activităților, alcătuită din: conducerea instituției de învățământ, cadre didactice, reprezentanți ai Consiliului Școlar al Elevilor, reprezentanți ai Comitetului de părinți, a fost implicată în organizarea, derularea și monitorizarea unor activități variate și interesante: concursuri școlare, activități dedicate Centenarului Unirii de la 1918, excursii în județ și în afara acestuia, spectacole, vizite tematice, întreceri sportive, ieșiri în aer liber, activități de voluntariat, de ecologizare a mediului. 

În desfășurarea activităților am beneficiat de colaborarea cu o serie de parteneri deosebiți: Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Primăria municipiului Dorohoi, Poliția municipiului Dorohoi, Sectorul Poliției de Frontieră Dorohoi, Muzeul „George Enescu” din Dorohoi şi Liveni, Şcoala Gimnazială „Dimitrie Romanescu” Dorohoi – Grădinița „Alba ca Zăpada” Dorohoi, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” Botoșani, Muzeul Județean de Istorie Botoșani, Muzeul Științele Naturii Suceava, Muzeul de Istorie Suceava, Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” Dorohoi, Teatrul pentru copii şi tineret „Vasilache” Botoşani.

O mare parte din elevii claselor I-IV și-au testat cunoștințele miercuri și vineri împreună cu colegii lor din alte școli în cadrul concursurilor Fii inteligenT la matematică! și „Comunicare / ortografie.ro”, iar în celelalte zile și-au pus în valoare talentele artistice, au vizionat piesa de teatru „Extraordinarele peripeţii ale lui Hansel şi Gretel”, adaptare după Fraţii Grimm, au realizat felicitări și colecții sub egida Centenarului Unirii, au confecționat felicitări și au încondeiat ouă, au participat la acțiuni de voluntariat, au organizat și desfășurat vizite interesante în diverse locații.

Nici colegii lor, elevii claselor V-VIII, nu au fost mai prejos. Aceștia au fost protagoniștii unor activități deosebite, interesante: excursii la Lacul Roșu, la Suceava ori la Botoșani, în cadrul cărora au fost vizitate obiective deosebit de interesante, s-au întrecut în concursuri de talent, magie, au  preparat și au consumat cu mare placere sandwich-uri, salate de fructe, au planificat și efectuat acțiuni de voluntariat, dovedind că sunt sensibili la suferința unor copiii cu o situație materială modestă.

Indiferent de vârstă, elevii s-au lăsat antrenați în activități sportive variate și complexe – activități coordonate de profesorii de educație fizică.

Cuvintele care definesc în final această săptămână sunt: mobilizare, creativitate, acceptare, competitivitate, întrajutorare, relaxare, bucurie și curiozitate! (consilier educativ prof. Ghebac Mihai-Ovidiu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activitati Kogalniceanu_40Activitati Kogalniceanu_01Activitati Kogalniceanu_02Activitati Kogalniceanu_03Activitati Kogalniceanu_04Activitati Kogalniceanu_05Activitati Kogalniceanu_06Activitati Kogalniceanu_07Activitati Kogalniceanu_08Activitati Kogalniceanu_09Activitati Kogalniceanu_10Activitati Kogalniceanu_11Activitati Kogalniceanu_12Activitati Kogalniceanu_13Activitati Kogalniceanu_14Activitati Kogalniceanu_15Activitati Kogalniceanu_16Activitati Kogalniceanu_17Activitati Kogalniceanu_18Activitati Kogalniceanu_19Activitati Kogalniceanu_20Activitati Kogalniceanu_21Activitati Kogalniceanu_22Activitati Kogalniceanu_23Activitati Kogalniceanu_24Activitati Kogalniceanu_25Activitati Kogalniceanu_26Activitati Kogalniceanu_27Activitati Kogalniceanu_28Activitati Kogalniceanu_29Activitati Kogalniceanu_30Activitati Kogalniceanu_31Activitati Kogalniceanu_32Activitati Kogalniceanu_33Activitati Kogalniceanu_34Activitati Kogalniceanu_35Activitati Kogalniceanu_36Activitati Kogalniceanu_37Activitati Kogalniceanu_38Activitati Kogalniceanu_39Activitati Kogalniceanu_41Activitati Kogalniceanu_42Activitati Kogalniceanu_43Activitati Kogalniceanu_44Activitati Kogalniceanu_45Activitati Kogalniceanu_46Activitati Kogalniceanu_47Activitati Kogalniceanu_48Activitati Kogalniceanu_49Activitati Kogalniceanu_50Activitati Kogalniceanu_51Activitati Kogalniceanu_52Activitati Kogalniceanu_53Activitati Kogalniceanu_54Activitati Kogalniceanu_55Activitati Kogalniceanu_56Activitati Kogalniceanu_57Activitati Kogalniceanu_58
DorohoiNews.ro, 01-04-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro