Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

seminar festivitate 01

Miercuri, 13 iunie 2018, în Sala „Pimen Mitropolitul” de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, s-a desfășurat Festivitatea de încheiere a anului școlar 2017-2018. Momentul a fost organizat de către membrii Consiliului Școlar al Elevilor, care s-au mobilizat exemplar, organizând în detaliu festivitatea. În programul artistic prezentat au fost incluse câteva piese muzicale și momente umoristice, precum și discursuri rostite de câte un reprezentant al fiecărei clase.

Sinculei Iordana-Ioana, clasa a XI-a, Filologie Bilingv: „Drag profesor, orator de științe! Mă închin instantaneu și te admir. Te înscriu la mine în suflet, să mă ghidezi în conștiință, cât mai trăiesc, cât mai răsuflu. Căci de nu ai fi fost dumneata, m-aș fi rănit de multe ori, căzând un timp în agonia omului indiferent. De vină, poate este adolescența, vârstă a lucrurilor fără noimă, a sufletelor neînțelese… Și totuși, aceasta ne dă sens vieții, face ca totul să pară o glumă, când norii par din vată de zahăr, iar cerul este cel mai mistic acoperiș.”

Zăhărescu Dan-Dumitru, clasa a XI-a, Pastorală: „Să dăm mai întâi slavă lui Dumnezeu pentru toate! Avem bucuria să trăim aceste momente la sfârșitul unui an încununat de Darul Domnului, de munca profesorilor și de strădania elevilor! Seminarul Teologic este încă o școală care reușește să formeze caractere puternice în fața unei lumi care speră în renașterea conștiinței naționale.”

Axînte Petronela: clasa a X-a, Filologie Bilingv: „Mă bucur pentru că am ajuns în această zi minunată în care sufletele noastre vibrează de bucurie. A mai trecut un an, pe parcursul căruia am dobândit mai multă înțelepciune, am mai crescut și am învățat din greșeli. Doresc să le mulțumesc tuturor profesorilor care au făcut eforturi ca noi să ne îmbunătățim performanțele și să ne maturizăm!”

Enăchescu Robert-Nicu, clasa a X-a, Pastorală: „Cu fiecare an mă simt mai apropiat de colegii mei, de profesori, mă simt bucuros să numesc acest loc CASĂ, iar faptul că astăzi vă vorbesc nu poate demonstra decât că sunt mândru să fiu elev al acestui liceu.”

Ignat Andra-Maria, clasa a IX-a, Filologie Bilingv: „Astăzi, se încheie primul act al unei piese intitulată sugetiv „ANI de LICEU”, act  marcat de personalitatea oamenilor pe care i-am cunoscut și care și-au pus  și-și vor pune amprenta asupra vieții și formării noastre. Aici am descoperit că Școala este o societate în miniatură, un laborator care servește tânărului lecții despre viață, pentru ca apoi să nu resimtă dramatic trecerea în societatea adultă.”

Dohotariu Daniel-Iulian, clasa a IX-a, Pastorală: „Parcă ieri, cu pași mărunți și încărcați de emoție, am trecut prin acea poartă mare de fier, care ascundea o lume cu totul nouă. Dar… ce am găsit în această lume nouă?? Aici mi-am găsit a doua mea casă și aici am descoperit și a doua mea familie! Nicio viață nu mi-ar fi de ajuns pentru a-I aduce recunoștință lui Dumnezeu pentru că m-a binecuvântat cu asemenea prieteni!”

Părintele director Constantin Muha a felicitat pe toți elevii pentru rezultatele frumoase obținute, atât la învățătură, cât și la diverse activități extrașcolare, precizând că este loc și de mai bine, îndemnându-i să nu dea uitării lucrurile frumoase pe care le-au învățat în acest an școlar. A urmat bineînțeles premierea propriu-zisă, iar elevii care s-au remarcat în acest an la învățătură au fost recompensați de către diriginții lor, în aplauzele tuturor celor prezenți. (Consilier educativ, Pr. Prof. Crețu Vasile Ionuț)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

seminar festivitate 01seminar festivitate 02seminar festivitate 03seminar festivitate 04seminar festivitate 05seminar festivitate 06seminar festivitate 07seminar festivitate 08seminar festivitate 09seminar festivitate 10seminar festivitate 11seminar festivitate 12seminar festivitate 13seminar festivitate 14seminar festivitate 15seminar festivitate 16seminar festivitate 17seminar festivitate 18seminar festivitate 19seminar festivitate 20seminar festivitate 21seminar festivitate 22seminar festivitate 23seminar festivitate 24seminar festivitate 25seminar festivitate 26seminar festivitate 27seminar festivitate 28
DorohoiNews.ro, 15-06-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.06.2018 la 15:27

Frumos! Felicitari!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro