Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

la scoala

Indiferent ce vârstă au şi în ce clasă trec, începerea şcolii le dă emoţii tuturor elevilor. Şi e normal: materii noi, profesori noi, sau poate chiar o şcoală nouă şi nişte colegi pe care, la 10 septembrie, îi vor vedea pentru prima dată. Părinţii trebuie să le fie alături şi să-i susţină. Iată ce e de făcut în zilele care au mai rămas!

Ţi se întâmplă ca, după ce te întorci din concediu, gândul la prima zi de serviciu să-ţi provoace o oarecare nelinişte? Exact acelaşi lucru îl poate simţi şi copilul tău vizavi de începerea şcolii şi sfârşitul vacanţei. Mai ales dacă este în clasa zero şi începe o etapă complet nouă.

„Începerea şcolii înseamnă schimbare. Inclusiv simpla schimbare de program. Iar orice schimbare generează stres. Acesta este mai mare sau mai mic în funcţie de vârsta şi de experienţa elevului, de cât de mult i-a fost cultivată încrederea în forţele proprii. Dacă i s-a spus mereu că e prost, că nu e în stare să înveţe bine, îşi pierde încrederea în el, iar emoţiile vor fi cu atât mai mari”, declară psihologul Mihaela Vintilă.

De asemenea, mulţi nu au fost obişnuiţi cu disciplina, li s-a permis orice. La şcoală trebuie să respecte un program, să stea cuminţi în bănci, să se poarte frumos cu cei din jur. Nu va fi tocmai comod. De aceea, în această perioadă, până la 10 septembrie, părinţii trebuie să le facă celor mici un “instructaj”.

Pentru copiii de clasa zero
Explică-i cu lux de amănunte ce se va întâmpla în prima zi de şcoală şi ulterior, ce va trebui să facă, de cine să asculte. Ştiind la ce să se aştepte, emoţiile se vor tempera.
Răsplăteşte-l (cu o jucărie, o prăjitură, o plimbare în parc) după o zi de şcoală sau de grădiniţă în care a fost cuminte. 

Pentru elevii de clasa a V-a
Chiar dacă e obişnuit cu şcoala, nu înseamnă că nu are emoţii. De acum nu va mai avea un singur dascăl, ci mai mulţi, va avea materii noi, poate chiar colegi noi. Trebuie să-i spui că în locul doamnei învăţătoare va fi o dirigintă la fel de drăguţă care va avea grijă de el.

Pentru elevii de clasa a IX-a
Elevul e foarte mândru că s-a făcut mare, dar şi cerinţele sunt pe măsură. Va avea colegi şi profesori noi, poate chiar şcoala se va schimba. Cei care vin din provincie la un liceu din oraş sau cei care schimbă şcoala de cartier pe un liceu celebru au, evident, o strângere de inimă. Ei trebuie încurajaţi că sunt copii deştepţi şi e bine să ştie că respectul colegilor şi al profesorilor îl pot câştiga doar prin rezultate bune la învăţătură. 
Explică-i ce e bine şi ce e rău pentru a nu îşi face prieteni nepotriviţi, din anturaje dubioase. 

Lucruri de făcut, indiferent de vârstă:
Cumpăraţi împreună rechizitele. Lasă-l să-şi aleagă singur ghiozdanul, caietele şi creioanele. În felul acesta, se va bucura de noile lucruri, va simţi că sunt ale lui, le va iubi. 
Reobişnuieşte-l cu trezitul la ora 7.00 şi cu mersul la culcare la 21.30 – 22.00. Mesele la ore fixe sunt şi ele importante.
Răsfoiţi împreună noile cărţi. Se va obişnui cu ideea şi, la şcoală, noile materii nu îl vor lua pe nepregătite. Încearcă să-i stârneşti curiozitatea, să faceţi din studiu un joc, să înveţe fără să se simtă presat, obligat.
Dacă e o şcoală nouă, mergeţi de câteva ori împreună să o vedeţi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

la scoala
DorohoiNews.ro, 02-09-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro