Dis de dimineață, în fiecare zi, din înaltul cerului, soarele strălucește feeric și iradiază bucurie, pentru că revede natura și omul. La vederea lui, bobițele de rouă de pefirul de iarbă iau forme multicolore, natura privește extaziată tabloul regăsirii, iar omul, ieșit din sfera cotidianului agitat participă avraamic, uimit de petala de frumusețe mamvreică, ca simbol al Veșniciei. Cu aceleași trăiri, într-o astfel de zi am pornit, preoți și tineri frumoși, pe drumul nostalgic al reîntâlnirii colegilor de clasă. 

Sfârșitul verii calendaristice a transferat în sufletul promoției 1993-1998, la reîntâlnirea de 20 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, multă căldură sufletească încărcată cu emoție constructivă, decorată cu sensibilitate smerită, iar din loc în loc presărată cu sentimente sincere și revederi memorabile. Totul s-a întâmplat în cetatea Dorohoiului, unde înurmă cu 25 de ani pășeam spre o familie a rugii și a culturii, iar după 5 ani de studiu plecam din acea casă încrezători, către lume și încercările ei. Cu toții eram la început de drum. Cu toate acestea, totul a fost extraordinar! Și acum, ca și atunci, rând pe rând ne-am adunat împreună, ACASĂ, la Seminar sau la „Școala de la Răscruci, dar de această dată, cu doamnele noastre. Ne-am strâns mâinile și ne-am dat „sărutarea păcii” și a frățietății în Hristos Domnul, după cum spunea și părintele Dumitru Stăniloae: „Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste(a) (frățească) este îmbrăţişarea!", chiar dacă, după două decenii a venit și rândul ei. 

Din Toronto sau București, Rădăuți și Viișoara, Vârfu Câmpului sau Pomârla, Iași și Bârlad, cu familia sau singuri, luminați la chip, cu bărbi îngrijite, unii cu părul grizonat și nins prea devreme, în reverende sau casual, mai înalți sau scunzi, în haine de sărbătoareși cu sufletul curat, ne-am întâlnit 20 de colegi, din cele două clase care au absolvit în 1998. Și pentru a profita de frumusețea reîntâlnirii, și a rămâne în aceeași notă, imediat am început rugăciunea de mulțumire în frunte avându-l pe părintele director Constantin Muha, alături de părintele protopop Stelian Ciurciun, iar ca profesori, ne-au făcut onoare părintele Ionel Darie și părintele Petru-Georgel Chichioacă. Slujba de Te-Deum a fost de o frumusețe rară, deoarece, fiind schimbați de trecerea vremii, am simțit această slujbă în adevărul și mireasma ei veșnică, iar rugăciunea iradia din plinătatea bucuriei frățești, după cum zice și psalmistul: „Doamne, cât este de bine și cât e de frumos să locuiască (să se roage) frații împreună!” (Psalmul 132, 1). 

În Sala de festivități s-a strigat catalogul clasei, și mai mult ca oricând ne-am dorit să ascultăm copilăroși și curioși și să vorbim, înțelepți și atenți... Toți am răspuns excepțional, fără emoții pentru nota obținută, dar cu multe sentimente alese, pentru a vorbi despre noi, și a le împărtăși tuturor. Realizări, eșecuri, bucurii familiale, glume frumoase, râsete, zâmbete, cascade de aplauze, moderate elegant de părintele diriginte și cinstitele fețe ale senectuții, așezate la prezidiul meritocrației. Fiecare ne-am înnobilatși cu realizărilecelorlalți. A fostsubliniatăviziuneaPărinteluiPatriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, de a reactiva în acea regiune, „Siberia spirituală” a României, un Seminar, din cauza lipsei de preoți. S-a rememorat providențialitatea corpului profesoral, de atunci, dar și greutățile anilor de început, raportate la condițiile europene de astăzi. Am continuat cu o petrecere a reîntâlnirii unde totul a fost atât de minunat, simțindu-ne frumos pe ritmurile muzicii, interferată, spre final, și de glasul de bucovineanautentic al coleguluimărginean, OvidiuFoca. Iarpecei care „din binecuvântate pricini” nu au fost prezenți fizic i-am avut în gând, rugăciune, și-n depănarea amintirilor! Cu toții, să trăiască! 

Ne-am despărțit greu, ce-i drept, cu alinarea că ne vom întâlni peste 5 ani, mai mulți și mai împliniți. Pentru tot și toate: Mulțumim, Doamne Dumnezeule! Mulțumim, Sfinte Iacob de la Crăiniceni! Mulțumim, familiei părintelui director, Constantin Muha! Mulțumim, Seminarule „de la Răscruci"! Mulțumim colegilor și familiilor acestora, organizatorilor, precum și tuturor participanților! Gândurile de mulțumire zboară și spre cele douăzeci de generații absolvente, care îi duc numele și frumusețea mai departe! Îndemnul simțit de fiecare coleg, în parte, ar fi acela ca să-i lăsăm pe copiii noștri la Seminar, deoarece cresc altfel... gândesc altfel... și-L înțeleg pe Dumnezeu altfel! De ce? Deoarece copilăria te învață sinceritatea iubirii de Dumnezeu și iubirea sincerității față de oameni! Dacă m-aș naște încă de zece ori, tot Seminarul de la Dorohoi l-aș urma! Și aș încheia cu înțeleptele cuvinte ale Părintelui Director, Constantin Muha, despre locul revederii noastre: „Seminarul Teologic din Dorohoi este şcoala în care tânărul reuşeşte să-şi depăşească angoasele, să se cunoascămai bine, să comunice cu cei din jur şi să ştie când trebuie să vină în ajutorul aproapelui. 

Prezenţa duhovnicului în viaţa elevului seminarist îşi pune amprenta pentru tot restul vieţii prin puterea rugăciunii unuia pentru celălalt. De fapt prietenia elev-profesor (duhovnic), rămâne peste ani şi ani ca o realizare şi totuşi ca o nostalgie”. (Pr. Claudiu Popa, Parohia Văleni, Protopopiatul Făgăraș, absolvent Promoția 1998)

GALERIE FOTO