Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Cartea punte peste Prut 03

Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, vineri, 05 octombrie 2018, gândul elevilor de clasa a VIII a din Rădăuți-Prut și Miorcani s-a îndreptat spre frații noștri de peste Prut. Astfel, la inițiativa și prin implicarea domnilor diriginți ai claselor a VIII a Rădăuți-Prut și a VIII a A Miorcani, respectiv doamna Covaș Simona, profesor de Limba și Literatura Română și domnul Postolachi Vasile, profesor de Religie Ortodoxă, elevii claselor a VIII a au adunat cărți pentru a le trimite, însoțite de un mesaj, fraților basarabeni de peste Prut.

Mesajele copiilor de-a dreptul emoționante au exprimat dorința acestora de a-și cunoaște confrații de peste Prut. „Ce dacă istoria nedreaptă, se întreabă Raul, elev din clasa a VIII a Miorcani, ne-a transformat în două țări diferite? Versurile dulci ale lui Eminescu, graiul armonios al lui Creangă, răsună la fel de minunat și în România și în Moldova. Vă prețuiesc frații mei de peste Prut”.

În semn de binecuvântare/Ți-am trimis o carte mare/ Și aș vrea să te salut/ Fratele meu de peste Prut”, a spus poetic Iulia, din aceeași clasă. „Dumnezeu, spune Denisa, a lăsat Prutul ca râu al moldovenilor din stânga și din dreapta lui. La Putna și la Căpriana același Ștefan e cinstit în aceeași limbă.Fratele meu de peste Prut, prin cartea aceasta îți transmit prețuirea mea”. Acestor elevi li s-au alăturat cu donația și domnii profesori, mai sus menționați. „Același Eminescu, același Creangă avem, același Ștefan pe toți din Putna ne veghează, aceeași frați suntem din stânga și din dreapta Prutului, aceeași limbă vorbim, aceleași tradiții împărțim, frații mei de peste Prut, vă transmitem toate gândurile noastre bune și toată prețuirea noastră”, a fost mesajul domnului profesor Postolachi Vasile.

Cărțile donate cu multă dragoste de cei implicați în activitatea intitulată sugestiv Cartea punte peste Prut au trecut Prutul, prin bunăvoința domnilor profesori Covaș Simona, Luchian Mirela și Postolachi Vasile, în data de 09 octombrie 2018, fiind primite cu bucurie de elevii de la Liceul Teoretic Lipcani. La rândul lor elevii Liceului Teoretic au ținut să transmită și ei mesaje emoționante elevilor din România care s-au gândit la ei. „Vă mulțumim pentru darul vostru... eu cred aceasta: cartea este unul dintre mijloacele care ne poate uni”, a spus Hilotii Vadim, elev în clasa a IX a, „Le mulțumim fraților de peste Prut și vă așteptăm cu ușile deschise” a spus și Anastasia Bajurean, elevă în aceeași clasă. În unanimitate elevii Liceului Lipcani și-au exprimat dorința, că și elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Rădăuți-Prut, de a-și întâlni frații de peste Prut, lucru pe care sperăm să îl vedem cât mai curând îndeplinit, cu ajutorul lui Dumnezeu.

De asemenea cei prezenți, domnii profesori din stânga și din dreapta Prutului au discutat și despre activități în cadrul proiectului „Cartea unește inimi”, planificate pentru luna noiembrie.

Mulțumim elevilor din stânga și din dreapta Prutului pentru acest moment emoționant, mulțumim profesorilor implicați și de asemenea sperăm ca și alți oameni cu suflet mare să se implice în proiectul Cartea unește inimi pentru a dărui și pentru a primi bucurii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Cartea punte peste Prut 03Cartea punte peste Prut 04Cartea punte peste Prut 02Cartea punte peste Prut 05Cartea punte peste Prut 01
DorohoiNews.ro, 10-10-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează paznic

Texty Garments Dorohoi angajează paznic
SC TEXTY GARMENTS DOROHOI angajeaza paznic (cu atestat)! Mai multe detalii la nr de telefon 0743754299 

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi

Caut loc de muncă în Dorohoi sau împrejurimi
caut loc de munca in dorhoi sa imprejurimi,detin permis categoria b,sunt o persoana muncitoare.telefon: ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro