Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cerc pedagogic 01

Grădiniţa cu P.P. nr. 6 Dorohoi a găzduit sâmbătă, 17 noiembrie 2018, Cercul pedagogic al educatoarelor din centrul metodic nr.10  Dorohoi.

La această activitate au participat doamnele educatoare de la următoarele unități: Grădiniţa cu P.P. nr. 6, Grădiniţa nr. 4, Grădiniţa cu P.P. nr. 8 Dorohoi, Grădiniţa Cornestone, Grădiniţa Școlii Gimnaziale „Al. Ioan Cuza” Dorohoi, Grădiniţa Hilişeu Horia. În cadrul cercului pedagogic a fost abordată tema „Mişcare, dezvoltare, sănătate prin activităţi specifice cu preşcolarii”. 

Programul acestei zile a fost unul complex, variat, desfăşurat într-o atmosferă relaxantă şi a cuprins următoarele activităţi: primirea invitaţilor, vizitarea grădiniţei, activitate demonstrativă „Surprizele Zânei Toamna”, susţinută la grupa mare „Fluturaşii” de către doamna profesor Simona Pojoga, prezentare power point „Mişcare, dezvoltare, sănătate prin activităţi specifice cu preşcolarii” de către doamna profesor Florentina Grigoraş și lansarea proiectului educational „Mişcare pentru sănătate” - proiect înscris în Programul Naţional de stimulare a interesului pentru educaţie fizică şi sport în rândul copiilor preşcolari şi al şcolarilor mici „KALOKAGATHIA”- prezentare power point susţinută de doamna profesor Mariela Dupu.

De asemenea, grupa mare „Fluturașii” îndrumați de doamnele profesor Florentina Grigoraş şi Simona Pojoga au prezentat în faţa oaspeţilor şi a invitaţilor un scurt moment artistic: „Cu papucii ei de frunze, toamna va pleca în zbor” - grup vocal şi dansul tematic „Dansul frunzelor”.

Exemplele de bună practică prezentate au prilejuit punctul de plecare al discuţiilor metodice. Oaspeţii, alături de invitaţii de seamă: inspector şcolar general adjunct, prof. Paula Gavriluţă, inspector şcolar pentru educaţie timpurie, prof. Cristina Sfeclă şi domnul director al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, pr. prof. Constantin Muha şi-au exprimat aprecierea pentru toate activităţile desfăşurate, felicitând atât preşcolarii cât şi activitatea întregului colectiv de la Grădiniţa cu P.P. nr. 6 Dorohoi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cerc pedagogic 01cerc pedagogic 02cerc pedagogic 03cerc pedagogic 04cerc pedagogic 05cerc pedagogic 06cerc pedagogic 07cerc pedagogic 08cerc pedagogic 09cerc pedagogic 10
DorohoiNews.ro, 24-11-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro