Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

rezultate

În urma contestaţiilor depuse de către profesori la examenul de titularizare, s-a conchis că la nivelul judeţului Botoşani 123 de candidaţi au note peste şapte, 191 au note situate între cinci şi şapte, iar 162 au note sub cinci.

În urma recorectării lucrărilor, şase norocoşi au o şansă la un post de titular, întrucât au obţinut note peste şapte. Cu toate acestea conform declaraţiilor inspectorului şcolar de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Daniel Cojocaru, nu toţi candidaţii care au obţinut note peste şapte vor deveni titulari, în contextul în care numarul de posturi pe discipline este mai mic decât numărul celor cu note peste şapte.

Deja celebrele directoare de instituţii nu au reuşit să obţină note mari nici după contestaţii. Ioana Ştefania Chirilă, directorul de la Şcoala Păltiniş, care a susţinut concursul la limba engleză, a rămas cu nota 3,60, iar Petronela Zaharia, director la Şcoala Dimăcheni, la limba engleză a rămas cu 4,35.
Toţi candidaţii care au obţinut note peste şapte au şansa să ocupe astăzi, 22 iulie în sedinţa publică desfăşurată începând cu ora 10:00, în Aula Colegiului National „A. T. Laurian” unul dintre cele 180 de posturi titulare.

În data de 29 iulie va avea loc o şedinţă publică pentru profesorii din alte judeţe care au obţinut note peste şapte şi care vor să se titularizeze la Botoşani. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Vezi aici lista cu rezultatele finale: http://issuu.com/evebt/docs/rezultate_finale_-_tit.2011?mode=a_p.


Autor : DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

rezultate
DorohoiNews.ro, 23-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului

Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului
Angajăm contabil pentru societate comercială din domeniul comerțului, cu 3 puncte de lucru și 25 ...

Sincere condoleanțe din partea vecinilor

Sincere condoleanțe din partea vecinilor
Suntem alături de familia VIZITEU în aceste clipe grele pricinuite de pierderea bruscă a tatălui ...

Vând mobilă

Vând mobilă
Vand mobila de sufragerie, tel.0740339721

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro