Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ghica

Peste 100 de tineri s-au întâlnit cu câteva zile înainte de vacanţa Paştelui la Colegiul Naţional „Grigore Chica” într-o atmosferă plină de energie şi bună dispoziţie pentru a se întrece în dezbatere şi oratorie. 

Ajuns la a III-a ediţie, concursul proiectului judeţean „Tinerii în acţiune” a reunit în Aula „Dimitrie Pompeiu” a frumosului edificiu de învăţământ dorohoian elevi de clasele VII - XII  din 9 unităţi de învăţământ ale celor două municipii din judeţ. Este vorba despre elevii colegiului gazdă, ai Colegiului Naţional „Regina Maria” Dorohoi, din Colegiul Naţional „A.T.Laurian”, Liceul de Artă „Ştefan Luchian”, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Şcolile Generale 2 şi 8 din Dorohoi, dar şi ai Şcolii Generale nr. 7 Botoşani. 

Îmbrăcaţi office, tinerii s-au întâlnit pentru a-şi etala priceperile în domeniul argumentării şi al discursului susţinut în public, testându-şi competenţele de a construi cele mai tari argumente şi de a le susţine cu efect maxim, subiectele fiind atent alese de profesorii coordonatori ai concursului, Otilia Puiu, Daniela Pavel şi Monica Ifrim. 

Astfel, s-au prezentat opinii pro şi contra adaptării curriculului la preferinţele elevilor, armatei obligatorii, sau diferenţelor de gen în abordarea iubirii. S-a explicat că filmul şi muzica sunt mai tari decât pictura, că viaţa fără culori este tristă, dar şi că electronicele declanşează o dependenţă periculoasă, sau că uneori dreptatea este de preferat libertăţii. Câte trei minute, fiecare concurent a putut să-şi prezinte discursul pregătit pe loc în limba română sau engleză, pentru sau împotriva propunerilor pregătite de profesori. Nu fără a urmări, însă, şi un meci demonstrativ de „debate” în format World School pregătit  şi oferit de liceenii de la Gica şi de la Liceul Pedagogic. Subiectul ales a fost de maxim interes pentru tineri: „vloggingul, un fenomen ce ar trebui reglementat?” 

Dascălii din juriu au desemnat premianţii, însă nimeni nu a plecat supărat de la Ghica pentru că organizatorii au fost darnici în menţiuni, încurajându-i astfel pe tineri să participe şi la alte ediţii, iar până atunci să se perfecţioneze în arta dezbaterilor publice, pregătindu-se pentru a fi cetăţeni români conştienţi de drepturile lor, deştepţi, atenţi, activi şi, nu-i aşa?, foarte greu de manipulat. - Irina SIMINICEANU

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ghicaghica (2)ghica (3)
DorohoiNews.ro, 26-04-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro