Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

colegiul-national-grigore-ghica

Dacă societatea ar plasa educația în centrul atenției, închisorile ar deveni muzee, polițiștii ar deveni poeți iar psihiatrii ar deveni muzicieni.” (Dr. Augusto Cury)

În esenţă, ce-şi doresc elevii? O şcoală cu informaţii utile pentru viitor, o şcoală unde să vină cu plăcere la ore interesante, de la care să plece având cunoştinţe însuşite în mod practic. O şcoală care să îi pregătească pentru viaţă cu adevărat, care să îi înveţe cum să fie creativi, să se dezvolte, să devină independenţi. Unii o numesc școala ideală. Dar există școala ideală? Aș spune mai degrabă că școala reprezintă solul cel mai sfânt al societății, scena solemnă a păcii. Școala este un loc în care copilul află foarte multe despre el și despre talentele lui native și în care descoperă faptul că fiecare om este unic.

Fiind atât de diferiți unii de alții, nu are niciun sens să fim în competiție. Cooperarea cu cei din jurul nostru și competitivitatea cu noi înșine sunt cheile către adevărata evoluție. De aceea, școala ideală este cea care descoperă unicitatea fiecărui copil și îl susține cu maxim de încredere pe drumul său. Școala ideală promovează cooperarea și dezvoltă toate cele patru inteligențe: mentală, emoțională, fizică și spirituală. Școala ideală îi pregătește pe copii pentru viață și îi învață empatia, ajutându-i să își cunoască emoțiile și să și le exprime.

În școala ideală părinții, profesorii și copiii sunt parteneri de drum, parteneri care se respectă și au încredere unii în alții. În școala ideală…ce suntem noi, cei care educăm inteligența logică dar și emoția? Cei care folosim memoria ca depozit de informație dar și ca suport al artei de a gândi? Cei care suntem elocvenți dar și cei care știm cum funcționează mintea? Cei care suntem maeștri temporari dar și maeștri de neuitat? Cei care educăm pentru o profesie dar și cei care educăm pentru viață?

„Suntem profesori? Mult mai mult!
Suntem educatori? Mai mult de-atât!
Suntem vânzători de vise!
Vindem vise pentru ca cel deprimat să se anime,
Pentru ca cel timid să îndrăznească, pentru ca cel agitat să se liniștească,
Pentru ca poetul să se inspire iar gânditorul să critice și să creeze.
Fără vise, suntem sclavi!
Fără vise, ascultăm de ordine!
Fie ca voi, dragi elevi, să fiți mari visători!
Iar dacă visați, să nu vă temeți să mergeți pe calea aleasă!
Și dacă mergeți, să nu vă temeți că vă împiedicați!
Și dacă vă împiedicați, nu vă temeți să plângeți!
Ridicați-vă, căci nu există drum fără accidente.
Dați-vă întotdeauna o nouă șansă vouă înșivă.
Căci libertatea e reală numai dacă, după ce am dat greș,
Avem dreptul s-o luăm de la capăt...” (Dr. profesor Augusto Cury)

Vă așteptăm la Colegiul Național “Grigore Ghica” din Dorohoi în data de 28 mai 2019, ora 10.00, la Ziua Porților Deschise ca apoi, pe parcursul celor patru ani de liceu, să trăiți o mare aventură, să călătoriți prin lumea ideilor și a viselor și să întâlniți un personaj deosebit de important, aflat printre rândurile acestei povești: tu însuți! (prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

colegiul-national-grigore-ghica
DorohoiNews.ro, 23-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro