Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ziua portilor deschise 001

Ziua Porților Deschise, având drept motto „Fiecare copil merită o educație înțeleaptă pentru a-și atinge adevăratul său potențial”, a fost organizată la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi în data de 28 mai 2019 pentru elevii claselor a VIII-a de către Comisia de promovare a imaginii școlii: director, prof. Otilia Puiu, director adjunct, prof. Gretti Cucoreanu, prof. Stegaru Viorica, prof. Pavel Daniela, prof. Carmen Agrăpinei, prof. Stoica Iulia, prof. Drăghici Cristina, prof. Azoicăi Daniela, prof. Nicorici Sonia, prof. Adăscăliței Daniela și prof. Monica Ifrim, precum și de cei peste 100 de voluntari și responsabili de ateliere, elevi din clasele IX-XII.

Evenimentul, care s-a bucurat de prezența a peste 300 de elevi din școlile generale, a avut drept scop prezentarea principalului obiectiv al colegiului: să sădească cât mai multe semințe ale cunoașterii  în acest moment atât de important în viața unui licean, în care adolescentul în devenire are o atât de mare deschidere către cultură, către lume, către explorarea domeniilor ce nu sunt imediat accesibile, dar pe care acum le poate atinge cu marile forțe pe care le are, respectiv imaginația, gândirea rațională și capacitatea de abstractizare.

Oferind fapte concrete și temeinice, făcând mereu conexiunea între domenii și cunoștințele deja existente, garantând timpul necesar pentru cercetări și libertatea elevilor de a alege activitatea în care să se implice, încurajând tendința naturală a acestora de a se asocia și a face lucruri împreună și a-și povesti experiențele, dându-le instrumente și inspirație, invitaților le-au fost prezentate filmul de promovare, rezultatele obținute la olimpiadele și concursurile școlare și extrașcolare, experiențele elevilor implicați în activitățile din cadrul Consiliului Școlar al Elevilor, precum și oferta educațională pentru anul școlar 2019-2020.

Elevii claselor a VIII-a au empatizat alături de voluntarii colegiului prin participarea la ateliere de lucru (chimie, teatru, engleză, matematică, germană, dezbatere academică, franceză, sport, jurnalism, informatică, fotografie) și au simțit bucuria descoperirii, revelaţia uimirii și a trăirii; bucuria că  își pot descoperi calităţile şi să le valorifice în cadrul colectivităţii, și au văzut cu câtă pasiune, înțelegere, dăruire și responsabilitate cultivăm în copiii noştri orizonturi largi și îi învăţăm, pe lângă cunoştinţe, înţelepciune.

Mulțumim doamnelor și domnilor directori de la Școala Gimnazială Nr. 1 Văculești, Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Dorohoi, Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” Dorohoi, Școala „Alecu Ivan Ghilia” Șendriceni, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Dumbrăvița, Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Școala Gimnazială Nr. 1 Cordăreni, Școala Gimnazială Nr. 1 Dorohoi, Școala Gimnazială Nr. 1 Hilișeu – Horia, Școala Gimnazială Nr. 1 Hudești, Școala Gimnazială Cornerstone Dorohoi, Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” Ibănești, precum și profesorilor care au însoțit grupurile de elevi, pentru sprijinul acordat în vederea bunei desfășurări a activităților din cadrul Proiectului „Ziua Porților Deschise”.

Vă așteptăm, dragi elevi, la Colegiul Național „Grigore Ghica” din Dorohoi ca, pe parcursul celor patru ani de liceu, să trăiți o mare aventură, să călătoriți prin lumea ideilor și a viselor și să întâlniți un personaj deosebit de important, aflat printre rândurile acestei povești: voi înșivă! (prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ziua portilor deschise 001ziua portilor deschise 002ziua portilor deschise 003ziua portilor deschise 004ziua portilor deschise 005ziua portilor deschise 006ziua portilor deschise 007ziua portilor deschise 008ziua portilor deschise 009ziua portilor deschise 010ziua portilor deschise 011ziua portilor deschise 012ziua portilor deschise 013ziua portilor deschise 014ziua portilor deschise 015ziua portilor deschise 016ziua portilor deschise 017ziua portilor deschise 018ziua portilor deschise 019ziua portilor deschise 020ziua portilor deschise 021ziua portilor deschise 022ziua portilor deschise 023ziua portilor deschise 024ziua portilor deschise 025ziua portilor deschise 026ziua portilor deschise 027ziua portilor deschise 028ziua portilor deschise 029ziua portilor deschise 030ziua portilor deschise 031ziua portilor deschise 032
DorohoiNews.ro, 03-06-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro