Surpriză din partea absolvenților pentru actualii elevi de la Seminarul Teologic Dorohoi - FOTO

6 iun. 2019, Invatamant
Surpriză din partea absolvenților pentru actualii elevi de la Seminarul Teologic Dorohoi - FOTO

Când vorbim despre șah spunem adesea că este „sportul minții” pentru că ajută la dezvoltarea creativității și a viziunii de ansamblu a celui implicat în joc. Acest sport a fost și rămâne unul dintre preferatele oamenilor de toate vârstele. Șahul dezvoltă nu doar inteligența, dar educă răbdarea, spiritul de fair-play și respectul față de reguli și valori.

Elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, au avut parte la începutul lunii iunie de o surpriză. În curtea școlii a fost amenajată o tablă de șah, pe care tinerii își vor putea etala și dezvolta aptitudinile de șahiști. Surpriza este și mai mare, dacă ținem cont de faptul că piesele de șah au fost achiziționate cu sprijinul unui grup de absolvenți ai acestei instituții de învățământ, care au doritînsă să rămână anonimi. Chiar dacă unii dintre ei se află acum departe de casă, se pare că nu au uitat de locul în care s-au pregătit pentru viață.

Le mulțumim celor care au contribuit la realizarea acestui proiect și îi așteptăm oricând la o partidă de șah! (Consilier educativ, Pr. Crețu Vasile Ionuț)

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (10)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!