Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Info_17

10 iunie 2019 a marcat finalul taberei de pregătire a Lotului Național Restrâns de informatică, după o săptămână încărcată, atât pentru membrii Comisiei științifice, cât, mai ales, pentru cei 24 de elevi ajunși în această etapă de selecție, precum și pentru gazdele de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi.

Participanții au susținut două probe de baraj în urma cărora s-a stabilit participarea, în funcție de rezultat, la Olimpiada Internațională de informatică, Olimpiadele Balcanice pentru juniori și seniori, Turneul Internaţional de Informatică Shumen, Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada.

Festivitatea de premiere a juniorilor desfășurată vineri, 7 iunie 2019, și cea dedicată seniorilor, sâmbătă, 8 iunie 2019, s-au transformat într-o sărbătoare a performanțelor informatice de cel mai înalt nivel. Un moment deosebit al premierii l-a constituit acordarea trofeului și diplomei „Mihai Patrașcu” pentru cea mai bună performanță de la seniori.

Întreaga experiență desfășurată la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a fost un prilej de a măsura performanțele elevilor români de la care se așteaptă medalii la Olimpiada Internațională de informatică și la celelalte competiții. Rezultatele și alte informații se găsesc pe site-ul oficial https://lotinfo.lrmd.ro

Organizatorii, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Liceul „Regina Maria” Dorohoi, mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor: Primăria Municipiului Dorohoi, Centrul Național De Informare Și Promovare Turistică Dorohoi, Asociația Clara, Dorohoi, Spicul 2 S.R.L. Dorohoi, Mira Com S.R.L Dorohoi, ECDL România, Uniunea Profesorilor De Informatică Din România, Magistra Farm S.R.L., Liga Sindicatelor Din Învățământ Botoșani, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Botoșani, Nordic Romar S.R.L. - Dorohoi. 

Mulțumiri și colaboratorilor, Pensiunea și Restaurantul Magica Dorohoi și Pensiunea Splendid, cadrelor didactice implicate, precum si Dorohoi News, partener media.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Info_17Info_01Info_02Info_03Info_04Info_05Info_06Info_07Info_08Info_09Info_10Info_11Info_12Info_13Info_14Info_15Info_16Info_18Info_19Info_20Info_21Info_22
DorohoiNews.ro, 11-06-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare

SC BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare
Societatea Comercială BENCHEA AGROFERM angajează vânzătoare. Pentru detalii va așteptăm la ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot stare f bună mai multe detalii la nr de tf 0743317658

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi regretă decesul distinsei doamne ...

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”

SC AVI-DIMAX SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru „ATELIER DEBITAT BUȘTENI”
SC AVI-DIMAX SRL din Broscăuți, județul Botoșani, solicită emiterea autorizației de mediu pentru ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Sunt in căutare unui loc de munca remote/in persoană. Nivel engleza C1, experiență in customer service, ...

Vând storcător de fructe și legume la rece

Vând storcător de fructe și legume la rece
Vând storcător de fructe și legume Heinner, la rece, cu melc pentru păstrarea savoarei și beneficiilor ...

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Pios omagiu din partea Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi își exprimă profunda tristețe la aflarea ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de domnul profesor, Bogdan ...

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de colegul Damaschin ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro