Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ghica 09

„Dacă îi vorbești unui om în limba pe care o înțelege, vei ajunge la mintea lui. Dacă îi vorbești în limba sa, vei ajunge la inima lui.” (Nelson Mandela)

Ziua Europeană a Limbilor (ZEL) a fost sărbătorită la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi în perioada 23-27 septembrie 2019. Această zi este o iniţiativă a Consiliului Europei și celebrează diversitatea lingvistică, atrăgând atenţia publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine, cheia unei bune comunicări interculturale.

Aflat la cea de-a treia ediție, proiectul „Călător prin Europa - diversitate lingvistică și culturală în context european", inițiat de catedra de limbi moderne și organizat prin diferite tipuri de activități, a avut drept scop exersarea gândirii globale și a creativității elevilor în dezvoltarea abilității de comunicare asertivă:

- Prof. Monica Ifrim, împreună cu elevii claselor a IX-a D și a XII –a F, a desfășurat activitatea „Let’s Play Lingua Fest. The Tower of Babel”, sub formă de ateliere și jocuri interactive cu conținut lingvistic; povestea unui cuvânt și dialog cultural.

- Prof. Stoica Iulia și elevii clasei a XI-a A au organizat activitatea „Adolescenții și limbile străine”- realizare de planșe și un concurs de prezentare în diferite limbi.

- Prof. Cucoreanu Gianina, alături de elevii clasei a XI-a F, a desfășurat activitatea „British English and Culture Across The World” sub formă de proiecte, rebus, quizzes și curiozități lingvistice. (prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ghica 09ghica 01ghica 02ghica 03ghica 04ghica 05ghica 06ghica 07ghica 08ghica 10ghica 11
DorohoiNews.ro, 30-09-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență și mecanic utilaj. ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă să îngrijesc o bătrână extern sau să am grijă de un copil! Număr ...

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro