Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Culoare si parfum de toamna 02

Parfum de frunze deja desprinse de pe crengi, adieri dulci de struguri pârguiţi, castane rostogolite aiurea, crizanteme îmbobocite, bucuria reîntâlnirii în colectiv... Toate acestea au fost adunate şi puse într-un căuş de suflet pur, de copil. Toate acestea, potenţate de creativitatea școlarilor, infinita lor sensibilitate şi obiective bine conturate, s-au regăsit într-o activitate pe care, acum, în plină toamnă vrem să v-o împărtăşim.

Simfonia de arome şi culori a însoţit activitatea „Culoare şi parfum de toamnă” din cadrul proiectului „Sărbătoarea toamnei”, coordonat de către domnii profesori de la învățământul primar Rotariu Irinel - Costel și Luca Ovidiu - Lucian la Şcoala Profesională „Sfântul Apost Andrei” Smîrdan, comuna Suharău sub forma unui concurs cu probe specifice sezonului și a unui program artistic cu poezii și cântecele. 

Proiectul a avut ca scop promovarea unei tradiţii dedicate bogăţiei şi frumuseţii anotimpului toamna prin intermediul activităţilor cultural – artistice susţinute de elevi. Ca forme de organizare, activitatea și-a propus următoarele: expoziţie de lucrări, parada modei de toamnă – costume create folosind bogățiile toamnei, prezentare de fructe, legume, produse din fructe şi legume – „coșul toamnei”, program artistic cu poezii și cântece specifice sezonului și adecvate vârstei școlarilor mici. 

Întrucât activitatea s-a desfășurat sub forma unui concurs cu mai multe secțiuni, la final, toți elevii au fost premiați cu diplome în funcție de secțiunea în care s-au evidențiat și au fost remarcați de către juriul format din domnul director Andronic Gheorghe - Viorel, doamna educatoare Roșca-Neamțu Ana și doamna bibliotecară Moise Lăcrămioara.

Având parte de o implicare deosebită și participare activă din partea părinților, activitatea care a avut loc vineri, 25 octombrie 2019, s-a bucurat de un real succes, reunind, într-o sumă imensă de idei, un nesfârşit simţ al frumuseţii toamnei în dorinţa de a o exploata de parcă ar fugi într-o clipă. (a consemnat pentru Dorohoinews prof. Luca Ovidiu - Lucian)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Culoare si parfum de toamna 02Culoare si parfum de toamna 05Culoare si parfum de toamna 01Culoare si parfum de toamna 03Culoare si parfum de toamna 04Culoare si parfum de toamna 08Culoare si parfum de toamna 07Culoare si parfum de toamna 09Culoare si parfum de toamna 10Culoare si parfum de toamna 06
DorohoiNews.ro, 30-10-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament cu 3 camere ultracentral

Vând apartament cu 3 camere ultracentral
Vând apartament cu 3 camere decomandat, recent renovat, partial mobilat, situat ultracentral, 80 ...

Cumpăr apartament cu două sau trei camere

Cumpăr apartament cu două sau trei camere
Cumpăr apartament cu două sau trei camere, zona Plevna,Dorohoi. Rog și ofer seriozitate. Nr. Contract. ...

Închiriez apartament cu 2 camere

Închiriez apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere, pe termen lung, apartament cu două camere, recent renovat, mobilat si utilat, ...

Vând casă cu teren intravilan

Vând casă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro