Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bal_10

Colegiul National „Grigore Ghica'” Dorohoi a dat startul distracției prin Balul Bobocilor cu tema „Anii 70-80-90”, organizat vineri, 1 noiembrie 2019. Evenimentul a fost foarte așteptat atât de bobocii participanți și organizatorii evenimentului, cât și de ceilalți elevi ai liceului.                             

Sub titulatura de „Bal al anilor 70-80-90”, evenimentul-concurs a adunat 10 perechi de tineri entuziaști, talentați și spontani care s-au întrecut în mai multe probe pentru a ajunge la titlul de Miss și Mister Boboc 2019. Concurenții au trecut și printr-o probă de talent în care aceștia au interpretat diferite piese sau colaje de piese și au combinat dansul cu mânuirea unui instrument, sau au prezentat alte momente artistice.

Spectacolul a fost presărat și cu diferite prestații interpretate de artisti locali: Măriuca Aostacioaie, Betty Blumetti, Sânziana Puiu împreună cu Maxim Călin și Urban Kingdom.

După încheierea tuturor probelor şi după momentele de deliberare ale juriului, bobocii care au primit titlul de Miss şi Mister Boboc 2019 au fost Leonte Raluca și Chindruș Teodor, perechea nr. 3, iar titlul de Miss și Mister Popularitate 2019 a fost acordat perechii nr.9, formată din Vaipan Miruna și Popa Alex.

Restul echipelor au fost premiate astfel:
LOCUL II: Ungureanu Andreea și Onciu Laurențiu (perechea nr.8)
LOCUL III: Vaipan Miruna și Popa Alex (perechea nr.9)
Mentiunea I: Angelache Andreea și Pavăl Daniel Cristian (perechea nr.7)
Mentiunea a II-a: Dîrvariu Anisia și Mateiu Ștefan (perechea nr.5)
Mentiunea a III-a: Saviuc Maria și Avasilichioaei Denis (perechea nr.10)
Mentiunea a IV-a: Oniciuc Diana și Damian Robert (perechea nr.22)
Mentiunea a V-a: Miron Lorena și Covaliu Iulian (perechea nr.4)
Mentiunea a VI-a: Crihan Mihaela și Casian Ionescu (perechea nr.6)
Mentiunea a VII-a: Relenschi Iulia și Mititelu Tiberiu (perechea nr.1)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bal_10Bal_01Bal_02Bal_03Bal_04Bal_05Bal_06Bal_07Bal_08Bal_09Bal_11Bal_12Bal_13Bal_14Bal_15Bal_16Bal_17Bal_18Bal_19Bal_20Bal_21Bal_22Bal_23Bal_24Bal_25Bal_26Bal_27Bal_28Bal_29Bal_30Bal_31Bal_32
DorohoiNews.ro, 02-11-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro