Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bal_10

Colegiul National „Grigore Ghica'” Dorohoi a dat startul distracției prin Balul Bobocilor cu tema „Anii 70-80-90”, organizat vineri, 1 noiembrie 2019. Evenimentul a fost foarte așteptat atât de bobocii participanți și organizatorii evenimentului, cât și de ceilalți elevi ai liceului.                             

Sub titulatura de „Bal al anilor 70-80-90”, evenimentul-concurs a adunat 10 perechi de tineri entuziaști, talentați și spontani care s-au întrecut în mai multe probe pentru a ajunge la titlul de Miss și Mister Boboc 2019. Concurenții au trecut și printr-o probă de talent în care aceștia au interpretat diferite piese sau colaje de piese și au combinat dansul cu mânuirea unui instrument, sau au prezentat alte momente artistice.

Spectacolul a fost presărat și cu diferite prestații interpretate de artisti locali: Măriuca Aostacioaie, Betty Blumetti, Sânziana Puiu împreună cu Maxim Călin și Urban Kingdom.

După încheierea tuturor probelor şi după momentele de deliberare ale juriului, bobocii care au primit titlul de Miss şi Mister Boboc 2019 au fost Leonte Raluca și Chindruș Teodor, perechea nr. 3, iar titlul de Miss și Mister Popularitate 2019 a fost acordat perechii nr.9, formată din Vaipan Miruna și Popa Alex.

Restul echipelor au fost premiate astfel:
LOCUL II: Ungureanu Andreea și Onciu Laurențiu (perechea nr.8)
LOCUL III: Vaipan Miruna și Popa Alex (perechea nr.9)
Mentiunea I: Angelache Andreea și Pavăl Daniel Cristian (perechea nr.7)
Mentiunea a II-a: Dîrvariu Anisia și Mateiu Ștefan (perechea nr.5)
Mentiunea a III-a: Saviuc Maria și Avasilichioaei Denis (perechea nr.10)
Mentiunea a IV-a: Oniciuc Diana și Damian Robert (perechea nr.22)
Mentiunea a V-a: Miron Lorena și Covaliu Iulian (perechea nr.4)
Mentiunea a VI-a: Crihan Mihaela și Casian Ionescu (perechea nr.6)
Mentiunea a VII-a: Relenschi Iulia și Mititelu Tiberiu (perechea nr.1)



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bal_10Bal_01Bal_02Bal_03Bal_04Bal_05Bal_06Bal_07Bal_08Bal_09Bal_11Bal_12Bal_13Bal_14Bal_15Bal_16Bal_17Bal_18Bal_19Bal_20Bal_21Bal_22Bal_23Bal_24Bal_25Bal_26Bal_27Bal_28Bal_29Bal_30Bal_31Bal_32
DorohoiNews.ro, 02-11-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul clasei a V-a B, de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, împreună ...

Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe pentru colega noastră, Ana Țârlea

Dumnezeu să o odihnească în pace! Sincere condoleanțe pentru colega noastră, Ana Țârlea
Cu suflete triste și gânduri profunde, transmitem sincere condoleanțe colegei noastre, Ana Țârlea, ...

Birou notarial din Dorohoi angajează secretară

Birou notarial din Dorohoi angajează secretară
Birou notarial din Dorohoi angajează secretară. CV-ul se depune la sediul biroului din strada Spiru ...

Angajăm în Dorohoi

Angajăm în Dorohoi
Angajez în Dorohoi Mecanici cu minimă experiență pentru atelier auto. 2 pers Necalificat pentru ...

SC din Dorohoi angajează gestionară

SC din Dorohoi angajează gestionară
Societate comercială din Dorohoi angajează gestionară! Relații la telefon: 0754808703

SC angajează muncitori, sudori și operatori pentru utilaje fasonat oțel beton

SC angajează muncitori, sudori și operatori pentru utilaje fasonat oțel beton
SC RITCOM SRL, cu punct de lucru în Botoșani, angajează muncitori, sudori și operatori pentru ...

SC angajează personal calificat pentru contabilitate / secretariat

SC angajează personal calificat pentru contabilitate / secretariat
SC Florisol Product SRL angajează personal calificat la secția de contabilitate / secretariat de la ...

Societate comercială angajează electromecanic

Societate comercială angajează electromecanic
Societate comercială cu profil agricol angajează electromecanic cu experiență. Informații la telefon ...

Fermă din Dorohoi angajează operator siloz

Fermă din Dorohoi angajează operator siloz
Ferma vegetală din Dorohoi, cu obiect de activitate cultură mare a cerealelor, angajează operator ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi transmite condoleanțe domnului profesor ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro