Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

seminar 01

Anul școlar 2019-2010, a adus ca noutate la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, introducerea unui proiect educațional de mentorat, care se desfășoară, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în toate Seminariile Teologice din Arhiepiscopia Iașilor.

Beneficiarii programului sunt elevii din clasa a IX-a, specializarea Teologie Pastorală și are ca obiectiv  final, creșterea nivelului de conștientizare a vocației elevului seminarist  prin îmbunătățirea  rezultatelor școlare, sprijinirea seminaristului în formarea si întărirea unui puternic caracter crestin-ortodox, oferirea îndrumăriii spre o mai bună aprofundare a vocației în relație cu Biserica, aprofundarea punctelor tari si întărirea punctelor slabe ale elevilor seminaristi din punct de vedere relațional.

În acest sens, la sfârșitul acestei săptămâni, elevii implicați în activitățile de mentorat au participat la o sesiune de evaluare, care a avut loc în cadrul unei deplasări la mănăstirile din nordul Bucovinei: Mănăstirea Putna și Mănăstirea Sihăstria Putnei.

În prima zi, elevii seminariști au vizitat mănăstirea Putna, veritabilă vatră de cultură și spiritualitate românească, au vizionat colecția de obiecte și documente aflată în patrimoniul muzeului mănăstirii și au participat la o seară duhovnicească avându-l ca gazdă pe Părintele protosinghel Ieremia (doctor în matematică). În cadrul întâlnirii tinerii seminariști au devenit parteneri într-un dialog apropiat pe teme de educație și pastorație, punându-se accent pe pregătirea profesională și duhovnicească de performanță care stau la temelia unor rezultate bune în orice domeniu de activitate.

A doua zi, elevii au ajuns, după un drum străbătut pe jos, prin aerul curat și înviorător al dimineței la Mănăstirea Sihăstria Putnei, care impresionează orice pelerin prin frumusețea ansamblului mănăstiresc și prin dragostea și deschiderea sufletească a părinților față de cei care trec pragul mănăstirii. Aici, tinerii pelerini au participat la Sfânta Liturghie, primenindu-se sufletește cu sfințenia și liniștea rugăciunii, partea a doua a zilei fiind dedicată unei sesiuni de evaluare a activității de mentorat.
În cadrul sesiunii, elevii au fost coordonați de către cei trei profesori mentori: Pr.Prof. Budacă Teodor-Cătălin, Pr.Prof. Crețu Ionuț-Vasile și Pr. Pedagog Țigănescu Mihai-Silviu, fiind implicați în diferite activități interactive: studiu de caz, completare de chestionare, lucru în echipă, dezbateri. Momentul cel mai important a fost marcat prin stabilirea unor concluzii privind aspecte positive și negative, oportunități și dificultăți întâmpinate în timpul semestrului, precum și identificarea unor soluții care să îmbunătățească activitatea de mentorat în viitorul apropiat.

În urma discuțiilor, la finalul sesiunii, care, de altfel, a avut loc într-o atmosferă foarte destinsă și caldă, participanții au confirmat necesitatea, utilitatea și, mai ales, beneficiile concrete pe care programul de mentorat îl are în cadrul Seminarului. Întânirea a avut parte și de unele mărturisiri, de cele mai multe ori comune, privind rolul pozitiv al relației cu profesorul mentor, îmbunătățirea stilului de învățare, configurarea unui program susținut de lucru, valorizarea unor aptitudini și competențe personale, atingerea în mare masură a obiectivelor propuse, dar, în mod deosebit, apropierea sufletească de părinții profesori mentori care le-au fost parteneri și îndrumători în această perioadă de timp petrecut în Seminar.

După timpul frumos și ziditor petrecut împreună în cele două zile de pelerinaj, grupul de elevi a vizitat un alt loc cu rezonanțe istorice și sufletești profund românești, chilia unde s-a nevoit Sfântul Daniil Sihastru, ascet și duhovnic cu viață sfântă, după care s-au pornit spre casă, îmbogățiți cu o experiență frumoasă de viață. Dar, poate mai important decât toate, s-au întors mai buni prieteni, mai apropiați de profesori și mai preocupați pentru un viitor care va fi luminos doar prin mult efort, studiu intens și formare personală continuă.

Aducem calde mulțumiri, Mănăstirilor Putna și Sihăstria Putnei, în mod deosebit Părinților Stareți, care care ne-au găzduit și ne-au oferit, cu multă dragoste, toate cele necesare bunei desfășuri a activității noastre, precum și Părintelui Director Muha Constantin pentru sprijinul și susținerea activităților elevilor noștri. (Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

seminar 01seminar 02seminar 03seminar 04seminar 05seminar 06seminar 07seminar 08seminar 09
DorohoiNews.ro, 03-02-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de colega noastră, prof. Tatiana ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

Angajăm asistent medical de farmacie

Angajăm asistent medical de farmacie
Angajăm asistent medical de farmacie, CV-urile se pot depune la Farmacia Magistra din Dorohoi, B-dul ...

Vând apartament

Vând apartament
Proprietar - apartament 2 camere decomandate cu balcon, 52mp + boxa 2x3, parter, cartierul Plevna (vis ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro