Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incheiere medii_d

Ministerul Educaţiei a publicat un ghid pentru profesori în care explică cele 8 situaţii în care mediile elevilor pot fi încheiate pentru anul şcolar 2019-2020.

Menţionăm că şcolile au început să cheme profesorii pe rând, pentru ca aceştia să încheie mediile şi situaţiile şcolare ale elevilor pentru anul în curs, potrivit surselor Edupedu.ro.

Cursurile pentru elevii din anii terminali ar trebui să se încheie în această săptămână. Anul şcolar se încheie oficial pentru ceilalţi elevi pe 12 iunie.

Redăm Ghidul Ministerului Educaţiei:

Încheierea situației școlare se poate realiza astfel:

a) nu se vor mai susține lucrările scrise pentru semestrul al II-lea (teze), iar mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative/note.

b) pentru învățământul primar:

Situația 1: dacă elevul are cel puțin două note în semestrul al II-lea, dar activitatea sa on-line nu poate fi valorificată, atunci situația școlară semestrială se poate încheia doar cu aceste două calificative/note.

Situația 2: dacă elevul are cel puțin două calificative/note în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia și cu mai mult de două calificative/note.

Situația 3: dacă elevul are doar o notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci a doua notă va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: dacă elevul are doar un calificativ/o notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea desfășurată on-line, atunci situația sa școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.

Situația 5: dacă elevul nu are niciun calificati/nicio notă în semestrul al II-lea și nu i se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului I devine media anuală.

Situația 6: dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea și i se poate valorifica activitatea on-line, atunci situația școlară semestrială se poate încheia cu cel puțin două note.

Situația 7: dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și nu poate fi valorificată activitatea on-line, cadrul didactic decide împreună cu elevul/părintele/susținătorul legal data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/un proiect prin care să fie notat, iar nota la această evaluare devine media anuală.

Situația 8: dacă media primului semestru este mai mică decât 5 și se poate valorifica activitatea on-line, atunci media semestrului al II-lea poate fi încheiată cu cel puțin două note.

Important: Valorificarea activității on-line prin prin calificativ/notă se face cu acordul elevului sau cu acordul părintelui/susținătorului legal.

Situaţia elevilor din învăţământul profesional şi tehnic

Procedurile și modalitățile de încheiere a mediilor au fost aprobate prin Ordin de Ministru al Educației publicat în Monitorul Oficial. Ordinul 4249 din 13 mai 2020 modifică Regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), stabilit prin OMEN 5079/2016. Încheierea mediilor prin această procedură este valabilă pentru anul școlar 2019-2020. Sursa: edupedu.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Incheiere medii_dInv_9Inv_8Inv_7Inv_6Inv_5Inv_4Inv_3Inv_2Inv_1
DorohoiNews.ro, 27-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro