Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

sefi promotie
La Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Dorohoi, sună ultimul clopoțel, însă nu ca în alți ani … Curtea școlii e pustie, nu elevi, nu profesori, nu glasuri zglobii, pline de nerăbdare ! E atâta liniște ! Unde sunt festivitățile de altădată ? Careul, boxele la care se face proba de microfon ! Copiii de clasă pregătitoare nerăbdători să înțeleagă ce e un final de an școlar ?! Absolvenții de clasa a IV privind cu emoție și  cu regret către doamna lor, știind că e ultimul sfârșit de an împreună !?
 
E trist pentru fiecare dintre noi, elevi, profesori, părinți. Marea bucurie a fost împărțită în bucurii mici, așezate fiecare în fața unui ecran. Profesorii transmit mesaje în online, catalogul este strigat pentru ultima dată pe Zoom sau Google Meet, iar emoțiile par să pășească și ele în casele școlarilor noștri, încălzind ecranele.
 
Printre cei care au cel mai mult de suferit se numără absolvenții claselor a VIII-a. Ei au visat cu ochii deschiși la acest moment. Absolvirea aceasta era esențială pentru ei, ca un rămas bun de la profesorii  care le-au fost și părinți, de la colegii cu care au trăit zilnic între patru pereți cu amintiri. Ar fi fost un ultim oftat, o ultimă privire spre porțile școlii și o ultima îmbrățișare cu o perioadă a vieții cu care nu o să se mai întâlnească, înainte de a se răspândi cu toții pe la alte școli. 
 
Absolvirea înseamnă amintiri, îmbrățișări, lacrimi împărtășite între colegi, zâmbete și mulțumiri. Acest final de an școlar, neobișnuit din toate punctele de vedere, ne pune într-o situație mai puțin plăcută, pentru elevi, părinți și profesori deopotrivă… aceea de a ne despărți mai săraci și mai pustii. Sunt cumva furate și bucuriile părinților, trăirile intense alături de copii, momentele de melancolie, lacrimile din colțul ochilor !
 
Să felicităm pe această cale pe toți elevii școlii pentru rezultatele obținute în acest an scolar ! Felicităm în mod special absolvenții de clasa a VIII-a, le dorim succes la examene, un parcurs frumos și multe realizări !
 
Felicităm din toată inima pe cei doi absolvenți ai clasei a VIII-a C care au terminat cu media 10 ciclul gimnazial, fiind ȘEFI DE PROMOȚIE. Sunt copii deosebiți, fiecare cu pasiuni personale care îi definesc. Ei s-au aflat permanent într-o competiție colegială și au fost dornici să reprezinte cu mândrie școala. 
 
Munteanu Radu, un elev ambițios, competitiv, a purtat cu mândrie numele școlii în județ și în țară. Este pasionat de matematică, a reprezentat județul Botoșani la Olimpiada Națională de matematică  atât în clasa a V-a, cât și în clasa a VII-a. În clasa a VIII-a s-a calificat la Olimpiada Națională de chimie, dar din păcate, anul acesta olimpiadele naționale au fost anulate. An de an a participat la Mica olimpiadă de geografie „Terra”. Iubește mult și de mult timp acest obiect, iar în clasa a V-a și clasa a VII-a  a obținut premiul I la nivel național. Radu Munteanu are un palmares bogat de premii.
 
An de an, a adunat rezultate grozave nu numai la matematică și geografie ! La orice obiect a avut posibilitatea să participe, a participat. S-a întors în școală cu premii: la matematică (Lumina Math, Dimitrie Pompeiu), fizică (olimpiada județeană, concursul PHI), geografie (concusul „Ioniță Ichim”), chimie („Magda Petrovanu”), lingvistică (olimpiada „Solomon Marcus”), iar exemplele pot continua.
 
„Sunt mulțumit că mă pot uita cu mândrie în urmă la rezultatele tuturor eforturilor depuse de-a lungul anilor. Am vrut să-mi folosesc cunoștințele la capacitate maximă și să-mi demonstrez mie că pot. Ambiția m-a determinat să nu trec prin anii de școală ca un simplu elev, am dorit să mă afirm si să adun un palmares de performanțe cât mai bogat care să fie drept inspirație, de ce nu, pentru mulți alți elevi. În fiecare zi de școală am experimentat câte o emoție nouă, de la un banal test până la un concurs sau olimpiadă. Am strâns atâtea amintiri de neuitat, în special prin participările la naționalele de geografie și matematică, acestea dându-mi încrederea că orice este posibil. Regret totuși că anul acesta, datorită situației actuale, nu am avut ocazia să închei cei 8 ani de școală așa cum îmi propusesem, participând la cât mai multe naționale, pentru a putea reprezenta școala într-o competiție pentru ultima oară. Sunt recunoscător tuturor celor ce m-au făcut adolescentul de azi!” a declarat Radu zilele acestea.
 
Chichioacă Alexia a terminat cu media 10 cei patru ani de gimnaziu, fiind deasemenea ȘEFĂ DE PROMOȚIE. De mică, Alexia a dezvoltat afinități spre limba română, urmând în special concursurile de profil.
 
În clasa a V-a, a reprezentat județul Botoșani în cadrul Concursului Național Transcurricular de Lectură și Interpretare „Ionel Teodoreanu”. Aici a obținut premiul al II-lea dar și premiul special pentru originalitate. În clasa a VI-a, a reprezentat județul Botoșani la etapa națională a Olimpiadei „Lectura ca Abilitate de Viață”. A obținut locul întâi pe județ și s-a calificat la etapa națională a Concursului Național Interdisciplinar „Cultură și spiritualitate românească” unde a obținut un premiu special. Alexia a mai participat și la alte concursuri la nivel județean, de unde a adunat premii și mențiuni.
 
Am surprins câteva gânduri ale Alexiei: „Absolventă a clasei a VIII-a... Făcând retrospectiva celor 8 ani de școală, constat cât de adevărată este expresia „întotdeauna există un nou început”. Cei 8 ani...ce au însemnat pentru mine? Colegialitate, spirit de echipă, acceptare și îndepărtarea oamenilor care nu au adus plus valoare modelării mele spirituale. Am învățat cum să îmi pot păstra inocența și bunătatea, cum să prețuiesc tot ceea ce am construit cu ajutorul lor, al oamenilor minunați de la Școala „Spiru Haret”. Mulțumesc părinților pentru susținerea acordată la orice pas, mulțumesc profesorilor pentru toate cuvintele de valoare și îndrumările, pentru toate visurile pe care mi le-au ținut vii. Țin să aduc mulțumiri în special doamnei mele profesoare de limba română din clasa a V-a, Stela Constantin, pentru că m-a învățat să iubesc frumosul și va avea întotdeauna un loc special în sufletul și mintea mea. Datorită vouă, oameni frumoși, am ajuns la final de clasa a VIII-a după un drum plin de amintiri și succese și iată-mă șefă de promoție! Cu dor și drag îmi iau rămas bun de la a doua casă, numindu-mă pentru ultima oară elevă a Școlii „Spiru Haret”...”
 
Felicitări, dragi copii! Să pășiți încrezători, să vă fie drumul presărat cu multe împliniri! (Doina Cozma, consilier educativ - Școala „Spiru Haret” Dorohoi)
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

sefi promotieMunteanu RaduChichioac Alexia
DorohoiNews.ro, 12-06-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

21.06.2020 la 20:28

Ferice de parintii care au asemenea copil si de profesorii care au avut si vor avea asa elev. Felicitari, tinere! Sper ca drumul vietii tale sa fie presarat cu reusite in toate planurile, iar daca in calea ta vor fi oameni care te vor dezamagi, gandeste-te ca tot ce faci este pentru tine si ca sta in puterea ta sa selectezi si sa treci dincolo de limite! Nu te cobora, ci te inalta mereu!

12.06.2020 la 20:07

Felicitări! Seriozitate+curiozitate+creativitate+memorie+inteligenta+curaj+bun simt+modestie+spirit de competiție+echilibru = RADU. Sa nu uităm că dansează foarte bine și vorbește corect doua limbi straine. Succes la Evaluarea Națională și la liceu!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

Cumpăr apartament cu trei camere

Cumpăr apartament cu trei camere
Cumpar apartament cu 3 camere decomandat et 1 sau 2 in localitatea Dorohoi jud Botosani, zona centru ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro