Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

bac

După cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat, Colegiul Național Grigore Ghica s-a situat pe primul loc în municipiul Dorohoi și printre primele locuri pe plan județean în ceea ce privește rezultatele la examenul maturității obținute de elevii colegiului.

Realizând un procent de promovabilitate în rândul absolvenților din seria curentă (în cele două sesiuni ale examenului) de 84,8%, constatăm că după al doilea an de activități desfășurate în cadrul programului ROSE - Sprijin și Unitate prin Competențe spre o Carieră Europeană de Succes! (SUCCES!) profesorii și elevii s-au mobilizat exemplar astfel că, și în context atipic (provocat de această perioadă de pandemie) ne-am situat, ca de obicei, primii în peisajul educațional dorohoian.

Am contribuit și la îndeplinirea obiectivului secundar al Programului ROSE, continuarea educației terțiare, în contextul în care cei mai mulți dintre cei care au promovat examenul de bacalaureat își vor continua studiile în universități și colegii. Tuturor le dorim ca  succesul să-i însoțească pretutindeni și să le aducă împlinirea năzuințelor personale! (Coordonator grant, prof. Șlincu Georgel)



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

bac
DorohoiNews.ro, 11-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

PARTENERI

Artificii Dorohoi

EVENIMENTE


Cine Globe



Uvertura

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal pentru o nouă locație în Dorohoi

Angajăm personal pentru o nouă locație în Dorohoi
Angajăm personal, fete, pentru o nouă locație în Dorohoi cu FastFood și Cafenea. Se caută ...

Firmă de construcții din Dorohoi angajează zidar, tencuitor, dulgher și finisor

Firmă de construcții din Dorohoi angajează zidar, tencuitor, dulgher și finisor
Firmă de construcții din Dorohoi angajează zidar, tencuitor, dulgher și finisor. Pentru detalii suplimentare ...

Societate din Dorohoi angajează operator siloz cereale

Societate din Dorohoi angajează operator siloz cereale
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol, angajează operator siloz cereale. Salariu motivant, ...

Fabrică de cherestea angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de cherestea angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de cherestea din Botoșani angajează muncitori calificați și necalificați. Constituie un ...

RIFIL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați

RIFIL Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați
Societatea RIFIL SA - Punct de lucru Dorohoi, angajează muncitori calificați și necalificați, mecanici, ...

Vând struguri de vin

Vând struguri de vin
Vând struguri de vin din diferite soiuri: - Fetească regală; - Sovinion; - Risili; - Galbenă ...

Fermă din Dorohoi angajează inginer mecanic sau maistru mecanic

Fermă din Dorohoi angajează inginer mecanic sau maistru mecanic
Ferma vegetală din Dorohoi, cu obiect de activitate cultură mare a cerealelor, angajează inginer mecanic ...

Fermă din Dorohoi angajează agent de vânzări

Fermă din Dorohoi angajează agent de vânzări
Fermă vegetală din Dorohoi, cu obiect de activitate cultură mare a cerealelor, angajează agent de ...

Caut să închiriez

Caut să închiriez
CAUT SA INKIRIEZ CASA SAU GARSONIERA IN DOROHOI PTR 2 PERSOANE...REL TLF 0752469285...

Cumpăr teren pentru casă

Cumpăr teren pentru casă
Cumpăr teren în Dorohoi pentru construcția unei case. Maximum 1000 metri pătrați. Preturi rezonabile. ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro