Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

Pe 22 septembrie, am sărbătorit echinocțiul de toamnă, împreună cu copiii din clasa pregătitoare, de la Școala Primară „Dumitru Pompaș” Balinți, care timp de trei luni s-au bucurat alături de coordonatorul proiectului Prof. Liliana Pricopi și echipa formată din prof. Clicinschi Camelia și ed. Hudișteanu Simona Lili, de la Școala Gimnazială „Iancu Munteanu” Tătărășeni, de proiectul „Fiecare copil merită o poveste” - demarat la nivel național de Asociația Ovidiu.ro, încheind astfel seria activităților planificate pentru vara 2020, din cadrul Atelierelor de Vară Șotron.

Pe tot parcursul verii copiii, coordonați și îndrumați de doamnele profesoare au avut parte de multe surprize, de resurse educaționale deosebite, puse la dispoziție de Asociația Ovidiu.ro și au desfășurat activități în natură, explorând lumea vie și aflând multe lucruri noi, experimentând și studiind cu atenție efectele produse de soare, vânt, ploaie asupra mediului înconjurător, dar și reacția produsă de apă asupra pământului, eroziunea, infiltrare, combinarea apei cu cerneala, sarea sau zahărul, bicarbonatul cu oțetul și multe alte lucruri interesante.

Scopul proiectului a fost de a ajunge cartea, povestea, în cele mai ascunse locuri din zona noastră, pentru ca acei copii care pe timpul pandemiei, nu au avut o tabletă sau un telefon performant, să poată fi prezenți la activitățile online desfășurate de grupă, să asculte poveștile spuse de doamna sau postate pentru a fi ascultate. Toți acești copii au putut lucra cu cartea pe perioada verii, au putut să asculte poveștile spuse de profesoarele implicate în proiect, iar poveștile: „Pete Motanul ador tenișii albi” și „Pete Motanul și ochelarii săi magici” i-au încurajat pe copii și le-a sporit încrederea în forțele proprii. 

Tot în cadrul acestui proiect inițiat și coordonat de doamna prof. Liliana Pricopi, patru dintre familiile cu risc de sărăcie, din zonă, au putut beneficia de resurse educaționale pentru copii, dar și de diverse alte lucruri utile, cum ar fi: alimente, produse de curățenie igienizare, alte materiale necesare traiului zilnic, sponsorizate de Asociația Ovidiu.ro, dar și de doamna educatoare personal.

Copiii au rămas cu amintiri frumoase, cu speranța că și-n anul viitor vor putea face parte din grupul țintă al proiectului, iar activitatea de premiere și marcarea echinocțiului au adus un plus valoare activităților.

Mulțumi pe această cale părinților implicați în proiect, care au pus umărul la amenajarea spațiului educațional outdoor, care s-au ocupat de prezența săptămânală a copiilor la activități, doamnelor profesor implicate, pentru că săptămânal și-au jertfit timpul lor pentru a fi alături de copii, conducerii unității școlare, care și-a arătat disponibilitatea în a susține un proiect social de această speță, ce sprijină și ajută copiii care provin din familii defavorizate și care nu au avut acces la educația online și nu în ultimul rând membrilor Asociației Ovidiu.ro, coordonatorului județean E.M., care ne-a fost mereu alături cu sfaturi, idei, cursuri de formare online și multe întâlniri pe zoom, prin care am fost mereu informați cum să facem lucrurile să fie de un profesionalism și de-o acuratețe maximă. Mulțumim că ne-a adoptat, că facem parte din marea familie Ovidiu.ro !

Grădinița de vară, prin Atelierele Șotron, a făcut posibilă puntea de legătură dintre grădiniță și clasa pregătitoare, să fie consolidată, iar copiii preșcolari, de la care în acest an nu ne luasem ”La revedere!”, cum o făceam în fiecare sfârșit de an, cu această ocazie au putut fi din nou cu doamna educatoare și au fost premiați la final de proiect, fiind încurajați și motivați să fie buni și performanți și în învățământul primar.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2134567891011121314161718192021
DorohoiNews.ro, 27-09-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro