Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

scoala1

În perioada 14-18 decembrie 2020, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a efectuat o inspecție tematică în toate școlile botoșănene.

Tematica de control a vizat organizarea unităților de învățământ, în contextul pandemiei, în vederea asigurării îndeplinirii obiectivelor stabilite prin intermediul țintelor strategice ale Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, cu privire la coordonarea și monitorizarea, prin intermediul inspecției școlare, a implementării eficiente a curriculumului și a modalităților de evaluare, cu scop de orientare și optimizare a învățării.

Obiectivele controlului au fost următoarele: verificarea notării ritmice a elevilor și consemnarea notelor/calificativelor în cataloage, organizarea ședințelor cu părinții, conform programărilor, în regim exclusiv online, verificarea planurilor remediale pentru elevii aflați în situație de corigență la momentul controlului, informarea părinților/reprezentanților legalicu privire la: situaţia şcolară, comportamentul elevilor, frecvenţa acestora la ore sau în cazul în care elevul înregistrează absenţe nemotivate, situaţii de corigenţă, sancţionări disciplinare, neîncheierea situaţiei şcolare.

În urma desfășurării activităților specifice, inspectorii școlari au constatat că notarea ritmică este asigurată, ședințele cu părinții au fost organizate, conform planificărilor, în procent de peste 99%, iar modul de organizare al ședințelor a fost exclusiv online în 97% dintre unitățile de învățământ. De asemenea, s-a constatat că există suficiente note/calificative consemnate în toate unitățile de învățământ din județ, iar situațiile școlare ale elevilor au fost comunicate părinților/reprezentanților legali în 93% dintre școli.

În aproape jumătate dintre unitățile școlare de la nivelul județului Botoșani există cel puțin un elev în situație de corigență la momentul efectuării controlului. Pentru elevii aflați în această situație școlile au întocmit planuri remediale de intervenție în procent de 93%.

Recomandările inspectorilor școlari au vizat, mai ales, respectarea prevederilor ROFUIP, a Metodologiei-cadru privind desfăşurarea activităţilor didactice prin intermediul tehnologiei şi al internetului și menținerea comunicării cu familiile elevilor, în așa fel încât învățarea să se realizeze în condiții optime.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

scoala1
DorohoiNews.ro, 22-12-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează doamnă pentru curățenie

SC angajează doamnă pentru curățenie
Societate Comercială angajează doamnă pentru curățenie. Program: 08:00-16:00. Număr contact: ...

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro