Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

elevi-clasa

Este vorba despre educația pentru mediu, care ar trebui să fie introdusă în învăţământul primar şi gimnazial începând cu anul şcolar 2022-2023, conform propunerii făcută de parlamentarii liberali.

Propunerea legislativă depusă la Parlament modifică în acest sens legea educaţiei naţionale şi a fost semnată de 31 deputaţi şi senatori ai PNL.

O strategie privind educaţia pentru mediu
„Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, elaborează o strategie privind educaţia pentru mediu până la 31 decembrie 2021. Strategia va fi transpusă în planurile-cadru pentru învăţământul primar şi gimnazial începând cu anul şcolar 2022-2023”, este scris în proiectul respectiv.

Este demn de menționat că în curriculumul naţional pentru învăţământul primar şi gimnazial se introduce, între competenţele care determină profilul de formare a elevului, şi competenţa de mediu.

Normele de aplicare se adoptă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, mai prevede proiectul.

„În România se impune actualizarea programei şcolare, astfel încât elevii să fie educaţi pentru viaţă, ceea ce conţine în mod obligatoriu şi educaţia ecologică, educaţia pentru mediu”, este precizat în expunerea de motive a proiectului.

Ce susțin inițiatorii
Iniţiatorii susţin că educaţia în şcoală trebuie să cuprindă discipline de educaţie pentru mediu, atât la nivelul învăţământului primar, cât şi gimnazial.

„Planurile-cadru pot fi modificate doar în urma unor studii realizare de specialiştii în domeniu, care să fie înglobate într-o strategie privind educaţia pentru mediu. Această strategie trebuie să arate care sunt beneficiile noii materii, ce trebuie să înveţe elevii, cum pot fi formate cadrele didactice şi ce competenţe trebuie să aibă fiecare elev la finalizarea acestor cursuri. Educaţia pentru mediu este un proces de educaţie pe tot parcursul vieţii şi trebuie să înceapă cât mai repede. (…) Generaţiile actuale trebuie formate ca prieteni ai naturii”, au mai apreciat iniţiatorii.

Aceştia au susţinut că este nevoie de cursuri în care elevii să înveţe despre bunele practici şi efectele acţiunilor lor asupra mediului, să fie implicaţi în activităţi ecologice, nu doar în cadrul unor programe educaţionale opţionale sau naţionale de tipul „şcoala altfel”, ci pe tot parcursul anului.

„Măsura nu generează impact bugetar semnificativ. Mai mult decât atât, într-un orizont de timp de 4-5 ani, anticipăm că efectul bugetar va fi chiar favorabil, dacă luăm în calcul toate efectele sociale şi economice pozitive generate de această măsură”, este scris în expunerea de motive. Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, apoi a Senatului, care este for decizional.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

elevi-clasa
DorohoiNews.ro, 15-03-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro