Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

comp

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează în anul 2021, în premieră, admitere pentru filiala din Botoșani. 

Candidații care sunt interesați să se înscrie la cursurile filialei din Botoșani au la dispoziție 100 locuri la 4 programe de studii, dintre care două la studii de licență și două la studii de master: 
• Finanțe Bănci, studii universitare de licență, învățământ la distanță, 25 locuri cu taxă;
• Administrație publică, studii universitare de licență, învățământ la distanță, 25 locuri cu taxă;
• Retorica discursului științific, literar, jurnalistic, publicitar și electoral, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 9 locuri la buget/16 locuri cu taxă;
• Drept privat, studii universitare de master, învățământ cu frecvență, 10 locuri la buget/15 locuri cu taxă.

Activitățile didactice la filiala din Botoșani vor fi susținute de cadre didactice ale UAIC și specialiști locali care îndeplinesc toate condițiile academice pentru asociere. Pentru specializările în regim de învățământ cu frecvență, activitățile didactice vor avea loc la sediul din Botoșani (Colegiul Național „A.T. Laurian”, str. Nicolae Iorga, nr. 19, Botoșani). 

Înscrierea pentru anul universitar 2021-2022 se va face fizic, la sediul filialei, dar și online, în perioada 12-17 iulie. De asemenea, candidații pot opta și pentru preînscrierea online, care este disponibilă începând cu data de 5 aprilie 2021. Tinerii care intenționează să susțină concursul de admitere la programele de studii de licență sau masterat organizate de UAIC, atât în filială cât și la sediul central, au posibilitatea completării online a fișei de preînscriere și a dosarului de concurs. Candidații pot formula opțiuni privind programele de studii la care ar dori să fie admiși și pot încărca documente doveditoare privind datele personale, studiile absolvite, rezultatele obținute etc. Prin preînscriere sunt eliminate eforturile implicate de deplasarea până la Iași sau până la Botoșani a candidaților la admitere. Preînscrierea și înscrierea se fac pe site-ul inscriere.uaic.ro (http://inscriere.uaic.ro/SitePages/Home.aspx).

Oferta completă de studii pentru anul universitar 2021/2022 la filiala UAIC din Botoșani, precum și condițiile de admitere pot fi consultate pe site-ul admitere.uaic.ro (https://admitere.uaic.ro/filiala-botosani/).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

comp
DorohoiNews.ro, 26-05-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SC angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal

Restaurant-Pizzerie din Dorohoi angajează personal
Restaurant-Pizzerie din Dorohoi, angajează personal calificat, cu experiență în domeniu, pentru ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Caut de muncă

Caut de muncă
Caut de muncă ca paznic ,construcții menționez că sunt operat de ernie inghinală de 9 luni telefon ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colectivul Sectiei Medicala 2 este alaturi de dr.Asavei Otilia in aceste momente de tristete si durere ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Asavei Otilia în aceste ...

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!

Pierdut portofel cu acte personale, în Dorohoi. Se oferă recompensă!
Bălinișteanu Constantin a pierdut un portofel conținând acte personale, în Dorohoi. Persoanele ...

Vând casă în Satu Nou

Vând casă în Satu Nou
Vând casă în localitatea Satu Nou, componentă a municipiului Dorohoi, str. Nucilor nr. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro