Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

2

Încetarea stării de alertă înseamnă, în educație, “revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55” și “întoarcerea strictă la prevederile Legii educației nr 1/2011”, adică “se anulează atât toate restricțiile, cât și toate facilitățile”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Elevii nu mai sunt obligați să meargă cu măști la școală (masca se păstrează cu titlu de recomandare, alături de respectarea regulilor de igienă), iar facultățile și școlile nu mai pot organiza cursuri online sau examene online, potrivit oficialului.

Nota editorului: Informația inițială a ministrului, care menționa că aceste schimbări se aplică “de mâine”, nu a fost corectă. În acest moment, luni ora 18:30, nu este clar de când vor fi aplicate modificările, de mâine, de miercuri sau din zilele următoare.

Amintim că președintele Iohannis a anunțat că starea de alertă nu va fi prelungită după 8 martie, iar o serie de restricții vor fi eliminate

Sorin Cîmpeanu a precizat că nu este nevoie de abrogarea ordinului comun al Ministerelor Educației și Sănătății, care a reglementat până acum funcționarea școlii în timpul pandemiei COVID-19. “Ordinul comun este emis în baza Ordonanței de Urgență nr. 141 din 2020 și a Legii 55 din 2020. Ieșirea din starea de alertă echivalează cu faptul că acest ordin comun își încetează automat valabilitatea“, a precizat pentru Edupedu.ro ministrul Educației.

În ceea ce privește posibilitatea organizării de cursuri online, Cîmpeanu a afirmat pentru Edupedu.ro că, în cazul universităților, legea educației definește cele trei forme de organizare a învățământului universitar: cu frecvență (zi) /cu frecvență redusă/la distanță. Aceste forme sunt acreditate de ARACIS, în urma evaluării. “Odată cu ieșirea din starea de alertă, dispare singurul fundament legal (Legea 55) care permitea derogare de la acest lucru”, a declarat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

Oficialul a continuat că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești“.

„Pentru viitor, va trebui să gândim modalitatea în care se realizează acreditarea, pentru a se putea organiza cursuri online. Dar asta va presupune cu siguranță evaluări ale resursei umane, ale infrastructurii fizice și IT, proceduri“, a declarat Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Amintim că și în septembrie 2021 ministrul Educației a declarat, în cadrul unei dezbateri online organizate de Edupedu.ro în parteneriat cu DOVE, că odată cu terminarea stării de alertă, orice posibilitate de predare în online va înceta până când aceste forme de predare nu vor fi evaluate, mai apoi autorizate și mai apoi acreditate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

2
DorohoiNews.ro, 07-03-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro