Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

puterea lui impreuna 01

„Adevărata generozitate este să faci ceva bun pentru cineva care nu va afla niciodată despre asta.” (Frank A. Clark)

Primăvara pe care o trăim acum este „altfel”, timpurile pe care le traversăm nu sunt așa cum ni le-am fi dorit. Gândurile și întrebările, grijile și frământările ne umplu mintea și inima. Însă iubirea este forța care mișcă lumea și care poate învinge armele întunericului. Doar uniți putem face lucruri din iubire, ajutor și implicare. Puteri sufletești care să transforme zbuciumul în alinare, rădăcinile rupte în aripi iubitoare.

În perioada 1-8 martie 2022, la nivelul Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi, elevii și profesorii au organizat și s-au implicat în două acțiuni de voluntariat, astfel întărind ideea că suntem fragili, dar puternici împreună; că suntem trecători prin viață, dar putem lăsa urme frumoase; că suntem fire de iarbă ce se ofilesc, dar putem acoperi pământul cu verde, viață, vitalitate.

Cu sufletele pline de emoție, membrii Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi, Miruna Viziteu, Andreea Ungureanu, Alexia Julinschi și Sorana Ciulei, îndrumați de profesorii Monica Ifrim și Carmen Agrăpinei, s-au alăturat activităților de ajutorare a persoanelor refugiate din Ucraina, un loc în care acum aripile păcii sunt frânte, prin organizarea spectacolului umanitar "Mărțișor Grigorian" pe data de 8 martie 2022, la Sala Teatrului.

Trăim o perioadă de haos și îngrijorare, dar omenia, bunătatea din oameni ne arată că există speranță, un strop de bucurie și că ajutorul vine de la cei pe care nu îi cunoști, dar care simt suferința. Profesorii Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi, împreună cu elevii claselor IX-XII s-au mobilizat și au empatizat cu durerea poporului ucrainian prin donații în bani în urma achiziționării de cocarde cu drapelul Ucrainei. Acest însemn de solidaritate, oferit cu titlu de gratuitate de către doamna Irina Speranța Culicianu – Atelier “Bella Mode” Suceava, este purtat, pe parcursul programului școlar atât de elevi, cât și de profesori, dorind să-și facă cunoscută solidaritatea cu poporul ucrainean.

În urma celor două acțiuni umanitare a fost strânsă suma de 5475 lei (evidențiindu-se Consiliul Școlar al Elevilor - 1343 lei și clasa a XI-a B – 1003 lei), sumă care a fost transmisă către Crucea Roșie România, filiala Botoșani.

Dragi elevi, dragi profesori, felicitări pentru implicarea voastră inimoasă și generoasă; fiți mereu buni și atenți la nevoile celor din jur! Să ne bucurăm mai mult de lucrurile simple, pe care poate le-am ignorat - de soarele pe cer, de o vorbă bună, de un simplu gest, de un zâmbet al celor pe care-i iubim. Să fim mai înțelegători, mai calzi, mai lipsiți de înverșunări!

„Sperăm cu toții să se oprească războiul, să se oprească suspinele, să fie pace. Cum putem ajuta Ucraina în aceste momente? Dând din puținul nostru putem face Rai, iar banii strânși din donațiile adunate în urna special amenajată, cât și cei de pe bilete, vor fi redirecționați către Crucea Roșie România, filiala Botoșani cu scopul de a sprijini refugiații ucrainieni.” a fost mesajul de empatie transmis de către membrii CȘE.

Gazdele acestui eveniment sensibil, Miruna Viziteu (clasa a XI-a D), Andreea Ungureanu (clasa a XI-a D) și Emil Rotărescu (clasa a X-a A) au invitat în scenă, spre încântarea publicului (elevi, profesori, părinți, bunici și invitați) momente dăruite pentru prietenie, empatie, unitate, emoție, solidaritate: corul Colegiului Național “Grigore Ghica” Dorohoi, coordonat de prof. Carmen Agrăpinei; Bianca Vicol (clasa a X-a A) – solist vocal muzică ușoară; Andreea Ungureanu (clasa a XI-a D) și Laurențiu Onciu (clasa a XI-a B) – dans popular; Elisei Ruptașu (clasa a XII-a E) – beatbox; Măriuca Aostăcioaie (clasa a XII-a D) – solist vocal muzică populară, acompaniament Cosmin Ciobanu (clasa a XII-a E), Alexandru Popa (clasa a XI-a D) și David Mihăileanu (clasa a X-a B); Andreea Antochi (clasa a X-a D) – solist vocal muzică populară, solist vocal muzică ușoară; Sara Pintilei (clasa a XI-a D) –solist vocal muzică ușoară; Mihaela Crihan (clasa a XI-a B), Măriuca Aostăcioaie (clasa a XII-a D), Bianca Vicol (clasa a X-a A)  și Ionela Abuhai (clasa a XI-a B)– soliști vocali muzică populară cor; Lucian Mocanu (clasa a XII-a F) –solist instrumentist; Andreea Ungureanu (clasa a XI-a D) și Laurențiu Onciu (clasa a XI-a B) – dans contemporan; Miruna Viziteu (clasa a XI-a D), Măriuca Aostăcioaie (clasa a XII-a D) și Mihaela Crihan (clasa a XI-a B) – soliști instrumentiști; Cosmin Ciobanu (clasa a XII-a E) și Alexandru Popa (clasa a XI-a D) – soliști instrumentiști.

Ne-au fost alături, în acest demers caritabil, invitații speciali, cărora, cu plecăciune, le mulțumim: Orchestra “Mugurelul”, conducerea muzicală, prof. Marcel Dupu; Ansambul “Cordăreanca” sub îndrumarea instructorilor Mirela și Cristian Dumitraș; trupa “Urban”, îndrumător George Boghian; trupa “Terța” îndrumată de Liviu Ciulei.

De asemenea, mulțumim partenerului de nădejde, Casa Municipală de Cultură în persoana domnișoarei Moruzi Miruna, precum și sponsorilor inimoși: Net&Computers Dorohoi, Asociația Culturală “Integritas” Dorohoi, Grădina Verde Dorohoi, Mary’s Gift Box Dorohoi, Robert Sănduc.

Spectacolul s-a încheiat în ritmul puterii Împreună. Cel mai frumos dans popular aromân, Pamporea, a reunit elevii colegiului asemenea horelor jucate în trecut de aromânii din Balcani.

Să ne fie această primăvară plină cu gânduri frumoase, de armonie și seninătate, să ne prețuim unii pe alții, să fim fericiți, ocrotiți și iubiți! (Prof. Monica Ifrim, consilier educativ. Alexia J., Andreea A., Miruna V., Sorana C.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

puterea lui impreuna 01puterea lui impreuna 02puterea lui impreuna 03puterea lui impreuna 04puterea lui impreuna 05puterea lui impreuna 06puterea lui impreuna 07puterea lui impreuna 08puterea lui impreuna 09puterea lui impreuna 10puterea lui impreuna 11puterea lui impreuna 12puterea lui impreuna 13puterea lui impreuna 14puterea lui impreuna 15puterea lui impreuna 16puterea lui impreuna 17puterea lui impreuna 18puterea lui impreuna 19puterea lui impreuna 21puterea lui impreuna 20puterea lui impreuna 22
DorohoiNews.ro, 11-03-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto și doamnă pentru curățenie
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție, mecanic auto ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai

Vând Ford Mondeo 2015 2.0 Diesel 180 cai
Vând Ford Mondeo mk5 2.0 Diesel 180 cai Euro 6 Decembrie 2015 Cutie de viteze automată Faruri ...

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S

Vând centrală peleți Ferroli biopelet 21S
Vând centrală termică pe peleți Ferroli BioPellet 21S în perfectă stare de funcționare. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro