Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

lucrari

Vești bune pentru elevi, dar și pentru profesori. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu anunță că lucrările de la examenul de Evaluare Naţională ar putea fi evaluate de anul viitor în mod digital, la nivel național.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu vine cu vești bune pentru profesori. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să verifice lucrările la Evaluarea Națională de anul viitor.

Potrivit ministrului, în acest an, în premieră, lucrările elevilor din Dâmboviţa care au participat la examenul de Evaluare Naţională au fost scanate, iar evaluarea va putea fi făcută digital.

Sorin Cîmpeanu susține că proiectul pilot derulat în județul Dâmbovița a fost până acum un real succes, în contextul în care timpul mediu de scanare și încărcare al unei singure lucrări a fost de doar două minute. El a precizat că dacă conexiunea la internet ar fi fost mai bună, timpul ar fi fost cu mult mai scurt.

„Până la acest moment, proiectul pilot derulat la nivelul judeţului Dâmboviţa a fost un succes, în sensul în care, contrar îngrijorărilor, timpul mediu de scanare şi încărcare a unei lucrări a fost de două minute. Şi aici este vorba, nu uitaţi, de şcoli din mediul rural cu o slabă conexiune la internet.

Poate că dacă am fi avut o conexiune mai bună la internet, timpul mediu ar fi fost încă şi mai jos în raport cu cele două minute. Altfel spus, în primele două ore, prima lucrare fiind predată la ora 10,15, până la ora 12,15 s-au încărcat 3.400 de lucrări în 255 de clase de examen, deci 255 de scanere, în 113 centre de examen”, a spus acesta.

Ministrul Educației precizează că evaluarea digitală are mai multe avantaje. Aceasta poate să înceapă direct, de la ora 15.00. Totodată, el a mai explicat și modul în care funcționează scanarea lucrărilor, dar și modalitatea în care se generează rezultatul.

„Contează sălile de clasă fiindcă timpul de scanare se calculează în fiecare sală de clasă, deci timpul de scanare a fost mediu. Practic, putem avea următoarele avantaje: începând cu ora 15,00, s-ar putea începe evaluarea, direct. I-am exclus pe acei evaluatori care anul trecut au dat note cu diferenţe mari de punctaj faţă de nota finală.

Un alt avantaj major este acela că dacă vrem să avem concluzii cu privire la creativitatea elevilor, ne uităm la subiectul doi, la compunere. Scanând electronic lucrările fiecărui elev putem să avem – vom avea, vom anunţa public – rezultatul cu privire la notele pentru acel subiect care verifică competenţa de creativitate. Putem să avem separat notele care verifică competenţa de a formula concluzii logice pe baza deducţiei logice, pe baza unui text, şi alte asemenea competenţe”, a afirmat ministrul.

Sorin Cîmpeanu speră ca începând cu anul 2023, această funcție să poată să fie extinsă la nivel național, astfel încât toate lucrările să fie evaluate digital. Ministrul susține că prima etapă a fost un succes acum, însă trebuie văzut și rezultatul final.
Totodată și lucrările de la Bacalaureat ar urma să fie evaluate în mod digital, lucru care deja se întâmplă în alte țări europene.

„Având în vedere acest succes de etapă, vom vedea până la final cum se va derula şi operaţiunea de evaluare, sunt încrezător că anul viitor vom putea extinde la nivel naţional această procedură de scanare şi încărcare, practic de digitalizare a proceselor ce ţin de Evaluarea Naţională, dar şi a proceselor ce ţin de examenul de Bacalaureat.

Este un element extrem de important, nu s-a mai reuşit până acum acest lucru şi o spun, iertaţi-mi lipsa de modestie, sunt state europene cu sistem de educaţie avansată care nu au înregistrat această reuşită, nu au avut poate curajul să încerce acest lucru, dar cred că este o probă puternică pentru determinarea Ministerului Educaţiei de susţinere a digitalizării. Adaug şi standardizarea evaluării la nivel pilot, operaţiune deja demarată.

Începând cu septembrie 2023, atunci când vom avea şi planul cadru adecvat şi curriculum mult mai puternic, adaptat aşteptărilor elevilor şi societăţii, abia atunci se va putea produce o schimbare de fond. Până atunci, toate aceste reuşite de etapă nu fac altceva decât să pregătească un sistem care este cel mai mare sistem public în acest caz”, a precizat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu a mai adăugat că în cazul examenului de Bacalaureat, faza pilot pentru acesta va avea loc în județul Călărași.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

lucrari
DorohoiNews.ro, 16-06-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni

Sincere condoleanțe din partea Colectivului Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni
În aceste clipe de adâncă tristeţe este foarte greu să găseşti cuvintele, pentru că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro