Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Erasmus (1)

Care sunt chestiunile sau problemele care ne afectează cel mai mult? Ce măsuri specifice ar trebui să ia Uniunea Europeană pentru a ne facilita proiectele de viață?

Elevii Liceului „Regina Maria” Dorohoi s-au implicat într-o dezbatere privind viitorul Uniunii Europene, în cadrul proiecului MEET, la invitația asociației GEYC, reprezentată de Gabriel Brezoiu. MEET a fost un proiect de deliberare colectivă, care a asigurat cetățenilor UE un loc la masă în dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene.

Finanțat de Parlamentul European și de Fundația Regele Baudouin, înființat de o rețea de organizații ale societății civile din opt state membre și coordonat de Centrul de Politică Europeană, MEET a conectat oameni, idei și politici transfrontaliere. Coordonați de prof. Alupoaei Alina, la Biroul de Legătură al Parlamentului European în București, au început un proces de cooperare în cadrul căruia au reflectat împreună și au lucrat în echipă pentru a formula recomandări specifice care să fie prezentate și discutate în sesiunea plenară a conferinței. 

Zeci de cetățeni români s-au înscris în cele două Agore Locale și în evenimentul național organizat: tineri, studenți, lucrători de tineret, profesori, toți având un deziderat comun - dorința de a fi cetățeni activi.  MEET s-a axat pe subiectul larg al economiei verzi și al digitalizării, urmărind să identifice probleme-cheie pe care decidenții europeni trebuie să le aibă în vedere legate de acest subiect.

Participarea lor la evenimentul MEET a fost urmată de invitația de a participa la o conferință pe tema serviciului civic în România, la Institutul Francez din București – „Angajamentul tinerilor români și francezi: către un Serviciu Civic European?”. În cadrul Președinției franceze a Consiliului Uniunii Europene și al Anului European al Tineretului, Ambasada Franței și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Colectivul pentru un Serviciu Civic European, a organizat o zi de sensibilizare privind angajamentul civic la nivel european.

Astfel, acest program și-a propus să răspundă provocărilor societale europene majore, cum ar fi urgența climatică, lupta împotriva discriminării și proximitatea între generații, punând totodată bazele unei cetățenii europene active. A reunit în jurul acestei idei principalii actori ai serviciilor civice naționale. 

Evenimentul a constat în sesiuni de lucru cu tineri voluntari români, pentru a discuta despre nevoile tinerilor români și despre interesul de a dezvolta voluntariatul, mobilitatea și serviciul civic în țara lor. Ulterior, participanții au luat parte la o conferință care a asociat vorbitori francezi și români pentru a discuta despre schemele naționale de serviciu civic, articularea sa la nivel european și posibila sa dezvoltare în România prin intermediul unui proiect.

O educație de calitate oferă perspective noi pentru rezolvarea problemelor socio-economice cu care se confruntă elevii. Participanții au avut ocazia de a corela pozitiv calitatea educației cu calitatea vieții, punând acentul pe educația civică sau educarea participării.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Erasmus (1)Erasmus (2)Erasmus (3)Erasmus (4)Erasmus (5)
DorohoiNews.ro, 22-09-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre

Amintirea ta va rămâne vie pentru totdeauna în sufletele noastre
Șlincu Victor (69 ani) N. 05.05.1956 – D.26.01.2025 Cu inimile împietrite de durere ...

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul SC Spicul 2 SRL transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC Spicul 2 SRL regretă trecerea prematură în neființă a colegului Bulat Marian ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colegii de la FCA DOROLACT sunt alături de Dana Bulat la trecerea în neființă a soțului Marian ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, soția, copiii și nepoții anunță încetarea din viață a dragului ...

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe

Conducerea şi colectivul Spitalului Dorohoi transmite sincere condoleanţe
Conducerea şi întregul colectiv al Spitalului Municipal Academician Leon Dănăilă Dorohoi sunt ...

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică

Dumnezeu să o odihnească în pace și lumină veșnică
S-a împlinit un an de când ne-a părăsit draga noastră mamă, profesor Elena Vieru, trecută ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro