Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

SEG (1)

Educaţia pentru pace trebuie să îşi aducă contribuţia la transformarea lumii. Violenţa la nivel individual, structural, în relaţiile interumane şi în toate domeniile sociale şi statale trebuie prevenită şi eliminată.

În acest context, la Școala Cornerstone, în Săptămână Educației Globale, 14-18 noiembrie 2022 sub egida „Să acționăm împreună, este lumea noastră!” s-au desfășurat activități care au avut ca obiectiv general creșterea încrederii în capacitatea educaţiei pentru pace, pentru pregătirea generaţiilor în spiritul și formarea cooperării, a participării şi a respectării democraţiei. Astfel, ne afirmăm de fapt încrederea în succesul acţiunilor de apărare a păcii şi în construirea viitorului umanităţii. Activitațile s-au concretizat prin mesaje de pace, Hora prieteniei, decupaje, poezii, realizarea unui tablou pe această temă prin  proiectul „Pace în cuvinte și culoare” realizat la nivelul primar. 

La nivelul gimnazial profesorii, împreună cu elevii și părinții au încercat, prin activitățile realizate, să reflecte nevoia de pace în lume, de prietenie, de libertate fără grijă. Cu toții am avut în vedere manifestarea spiritului toleranţei şi al culturii păcii, a interesului pentru implicare civică.     

Astfel, printre diversitatea de programe, elevii au desenat, au cântat melodii cu tema păcii, au adus în discuție mari personalități care au militat pentru pace. De asemenea, au vizionat filme prin intermediul cărora au valorificat contexte culturale de abordare a problemelor actuale ale lumii contemporane extrapolând achizițiile moral-atitudinale la propriul sistem de valori. La activitățile mai sus menționate au fost invitați un număr de 9 copii de naționalitate ucraineană însoțiți de  părinți, aceștia fiind găzduiți momentan la Asociația H.C.I. Dorohoi.

În încercarea de a oferi un strop de licărire în inimile suferinde ale copiilor din Ucraina, copii români și ucraineni au realizat materiale care să simbolizeze PACEA – un cuvânt atât de scurt, dar cu o însemnătate atât de profundă! Și pentru că noi, oamenii, aidoma plantelor și animalelor, suntem făpturi ale naturii, năzuim să trăim în pace și armonie cu tot ceea ce este viu, așa că am donat mâncare pentru câinii din adăpostul din Dorohoi încercând astfel să le răsplătim  prietenia acestor suflete fidele omului.

În același context al respectării libertății, păcii și prieteniei, în această săptămână ne-am bucurat de vizita reprezentanților ISU care au prezentat un plan de măsuri și intervenție în cazul unor persoane accidentate. De asemenea, copiii au primit sfaturi despre reguli de circulație și prevenirea și combaterea infracțiunilor și a bullying-ului din partea reprezentanților poliției de proximitate.

Fără pace, dezvoltarea este imposibilă; fără dezvoltare, drepturile omului sunt iluzorii; fără drepturi pentru om, pacea este violenţă. Mulțumim întregului colectiv de copii, părinți, invitați, cadre didactice și voluntari ai Asociației HCI pentru implicare!

„Dacă vrem să ajungem la o adevărată pace în această lume, atunci va trebui să începem de la copii.” (Gandhi)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

SEG (1)SEG (2)SEG (3)SEG (4)SEG (5)SEG (6)SEG (7)SEG (8)SEG (9)SEG (10)SEG (11)SEG (12)SEG (13)SEG (14)SEG (15)SEG (16)SEG (17)SEG (18)SEG (19)SEG (20)SEG (21)SEG (22)SEG (23)SEG (24)SEG (25)SEG (26)
DorohoiNews.ro, 19-11-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro