Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

erasmus 01

Formarea continuă pentru a asigura învățare de calitate, conform nevoilor noilor generații de elevi, este unul din obiectivele cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi.

În cadrul Proiectului de Acreditare în domeniul Educație Școlară, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Erasmus+, nr. de referință 2022-1-RO01-KA121-SCH-000066883, 11 profesori  de la școala noastră au participat la trei cursuri distincte, împreună cu colegi din Germania. Cursurile  au avut loc  în Croația, în  perioada 31 iulie - 4 august 2023 și s-au desfășurat în limba engleză. Îmbinând informația nouă, judicios structurată cu amabilitatea și ospitalitatea desavârșită a gazdelor,  cursanții au avut posibilitatea de a-și expune propriile experiențe didactice și de a învața din experiența celorlalți participanți și a formatorilor.

Cele trei cursuri au fost în arii diferite:
1. Shared leadership in inclusive schools, este un curs  care vizează ca participanții să dezvolte abilități de colaborare, comunicare și negociere pentru un management eficient într-o școală incluzivă.
2. Breaking the cycle: Empowering youth to overcome bullying and behavioural addictions este un curs adresat celor care doresc să creeze programe de prevenire în domeniul (cyber)bullying-ului  și să acționeze eficient atunci când elevii sunt agresori sau agresați.
3. Innovative Teaching Methods, Education in a New Era este un curs care prezintă cele mai noi metode de predare prin aplicații practice, aducând elemente de noutate cu aplicabilitate imediată.

Participarea cadrelor didactice la cursuri de formare răspunde obiectivului de dezvoltare instituțională prin diversificarea competențelor acestora în arii diferite pentru a dezvolta întregul potențial al elevilor. 
Echipa Erasmus

Disclaimer: 
„Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenția Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care va fi folosit conținutul informaţiei”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

erasmus 01erasmus 02erasmus 03erasmus 04erasmus 05erasmus 06erasmus 07erasmus 08erasmus 09erasmus 10
DorohoiNews.ro, 19-08-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere partier proaspat varuit si partial mobilat in calea plevnei. 00306947237652. ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro