Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seminar (2)

În incinta Liceului Teoretic Lipcani, raionul Briceni, Rep. Moldova a debutat vineri, 15 decembrie 2023, o nouă activitate în cadrul proiectului transfrontalier Cartea unește inimi, intitulată sugestiv: „Și am venit să te colind, fratele meu de peste Prut”, activitate în care profesori și elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, de la Școala Gimnazială Nr.1 Rădăuți-Prut și de la Școala Gimnazială „Dimitrie Brândză” din Viișoara s-au alăturat colectivului Liceului Teoretic Lipcani (raionul Briceni, Rep. Moldova) pentru a aduce un dar de colind micuțului Prunc Hristos.

Pornind de la faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2023 drept „ANUL OMAGIAL AL PASTORAȚIEI PERSOANELOR VÂRSTNICE”, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, participanți la activitate, sub coordonarea domnilor profesori Sarafim Răzvan Gabriel și Postolachi Vasile, au făcut un popas la Rădăuți-Prut și împreună cu cei doi profesori coordonatori, s-au implicat în proiectul Masa Bucuriei (proiect menit să aducă o masă caldă și o bucurie persoanelor vârstnice singure) și au vizitat câteva persoane vârstnice din zonă cărora le-au dus alimente și le-au colindat.

Seria de activități a continuat dincolo de Prut, la Liceul Teoretic Lipcani cu acțiunea Să împărțim bucurie de Moș Nicolae, în care coordonatorii proiectului Masa Bucuriei (domnul profesor Postolachi Vasile și domnul antreprenor Nenișcă Andrei Constantin) au împărțit dulciuri și mandarine tuturor elevilor Liceului din partea unor oameni cu suflet mare din România.

Activitatea propriu zisă (Și am venit să te colind, fratele meu de peste Prut) s-a desfășurat în Sala de festivități a Liceului. În cadrul activității profesori și elevi de la Liceul Teoretic Lipcani (raionul Briceni), Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut (director prof. Gavrilescu Oana Mihaela, prof. Matei Popescu Luminița, Dumitraș Alina Gabi, Moga Adina, Covaș Simona și Postolachi Vasile și un elev), Școala Gimnazială „Dimitrie Brândză” Viișoara (prof. Bahrin Layla) și Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi (prof. Sarafim Răzvan Gabriel și 9 elevi) au prezentat câteva dintre frumoasele datini strămoșești legate de sărbătorile de iarnă. Colindele, urăturile, sorcova, Jocul Caprelor, Căluții, Malanca au răsunat preț de două ore în sala de festivități a Liceului, introducând pe participanți în atmosfera sfânta a Nașterii Domnului, atmosfera încărcată pe deplin de emoția și bucuria Nașterii Domnului culminând prin concertul de colinde susținut de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi sub îndrumarea domnului profesor Sarafim Răzvan Gabriel.

Seria de activități s-a încheiat cu înmânare de diplome fiecărei clase participante la toate activitățile.

IMPRESII ALE PARTICIPANȚILOR

„A fost o zi cu totul binecuvântată, în care de la cei mai mici și până la cei mai mari, de pe ambele maluri ale Prutului au creat o atmosferă de sărbătoare, prin emoțiile, prin bucuria și prin momentele frumoase pe care le-au pregătit. Poate că cel mai emoționant moment, pentru mine, a fost neașteptată vizită a bunicuțelor de la proiectul Masa Bucuriei, pe care bunul meu coleg Sarafim Răzvan și talentații noștri elevi de la Seminarul Teologic ”Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, le-a bucurat prin frumoasele noastre colinde. Lacrimile de bucurie din ochii lor a fost cea mai mare răsplată pentru noi. Dar la fel de emoționante au fost și pregătirea elevilor de pe ambele maluri ale Prutului, ospitalitatea confraților de la Liceul Lipcani și implicarea colegelor mele de la Școlile Rădăuți-Prut și Viișoara. La fel de emoționant, pentru mine când alături de colegii mei de la Școlile Rădăuți-Prut, Viișoara și Seminarul Teologic Dorohoi, i-am colindat într-un singur cor pe dragii noștri colegi de la Liceul Teoretic Lipcani. Toate acestea ne-au făcut să gustăm din plin din bucuria Nașterii Domnului și într-o perioadă atât de stresantă, ne-am încărcat bateriile sufletești. Tuturor, de la cel mai mic și până la cel mai mare vă mulțumim”, (profesor Postolachi Vasile).

„M-am simțit tare bine astăzi, revăzând tradiții de altădată, din copilăria mea. Atmosfera a fost una plină de emoție și sărbătoare în care oameni frumoși la suflet și la chip, au adus, cum au știut ei mai bine un prinos de laudă Pruncului Hristos. Muzica ne înalță și ne unește și am văzut și astăzi pe deplin acest lucru. Ne bucură și dorința dar și implicarea elevilor noștri, seminariști de a participa alături de mine și de domnul profesor de Dogmatică, Postolachi Vasile, să aducem o bucurie prin colind, bunicilor singuri. Ne bucură și unitate colegilor de la școlile implicate și emoțiile frumoase ale tuturor elevilor. Întreaga activitate ne-a arătat puterea unității între colegi profesori dar și între profesori-elevi și, de ce nu? Dorim să mai repetăm astfel de experiențe”, (prof. Sarafim Răzvan Gabriel, Seminarul Teologic ”Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi).

„Activitatea Și-am venit să te colind , fratele meu de peste Prut a fost una excepțională. Primirea a fost una deosebită, organizarea și desfășurarea a fost realizată cu iscusință de cadrele didactice iar elevii ne-au emoționat pe toți cei prezenți cu colindele și poeziile ce au vestit Nașterea Domnului Iisus Hristos. Întâlnirea cu frații noștri moldoveni ne-a îmbogățit sufletește și ne-a făcut să înțelegem că pe oricare mal al Prutului am fi, toți creștinii așteaptă această mare sărbătoare cu sufletul deschis și plin de speranță”, (prof. Bahrin Layla, Școala Gimnazială „Dimitrie Brândză” Viișoara).

„Activitatea desfășurată vineri la liceul din Lipcani a reunit elevi și profesori din stânga și din dreapta Prutului care au slăvit prin cântec nasterea pruncului Iisus. Am trăit momente care ne-au emoționat până la lacrimi,  dar am asistat în același timp și la o paradă a datinilor străbune care ne-au adus aminte de inocența copilăriei.  Deși am fost în ospeție,  ne-am simțit "ACASĂ" ,datorită cadrelor didactice de la liceul Lipcani, care ne-au primit cu atâta căldură. Multumim tuturor celor care au făcut posibilă aceasta întâlnire,  în frunte cu neobositul Prof.dr. Vasile Postolachi”, (prof. Moga Adina Liliana, consilier educativ Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut).

„În primul rând, mulțumesc Bunului Dumnezeu și Maicii Domnului că ne-a învrednicit ca și anul acesta să ne întâlnim cu frații noștri dragi de peste Prut și pentru bucuria de a-I cânta si de a-I slăvi nașterea Sa din Preacurata Născătoare de Dumnezeu! În al doilea rând, mulțumim frumos pentru frumoasa primire și găzduire pe care ne-au oferit-o dragii noștri frați,  în frumoasa Moldovă! Mulțumim părintelui director pentru binecuvântarea de a participa la acest festival de colinde, dar și domnilor profesori ai noștri participanți pentru dragostea, implicarea și osteneala pe care ne-au arătat-o fiecăruia! Nădăjduim, cum am spus-o mereu, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne revedem în cât mai multe evenimente din acestea cu frații noștri de peste Prut!  Nașterea Mântuitorului Hristos să ne aducă fiecăruia pace și bucurie și întru toate bună sporire, în cele spre mântuire! Bucurii!”, (Simean Emanuel, elev cl. a XI a A, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi).

„Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe care am avut-o cu corul în Moldova. Am trăit momente pline de muzică și emoție, iar fiecare notă cântată a adus bucurie în jurul nostru. Sper că veți avea parte și voi de astfel de aventuri muzicale minunate în viitor!”, (Aungurence Bogdan, elev cl. a XII a A, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi).

„Mulțumim din suflet pentru șansa pe care ne-ați oferit-o, mulțumim pentru sprijinul acordat, și pentru toate momentele în care ne-ați susținut cu drag!”, (Tărnăuceanu Teofan, elev cl. a IX a A, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi).

„Doresc să împărtășesc cu voi bucuria și emoțiile mele intense trăite la Festivalul de Colinde de la Liceul Teoretic Lipcani. Acolo, în atmosfera magică și plină de reverență, am avut privilegiul de a aduce omagiu pruncului Hristos prin cântările noastre. Experiența întâlnirii cu frații noștri de peste Prut a fost de o frumusețe și profunzime aparte. În acele momente, granițele păreau să se estompeze, iar legătura noastră prin muzică și credință era una ce transcendea orice barieră. Nu pot să nu mulțumesc domnilor profesori Postolachi Vasile și Răzvan Sarafim pentru îndrumarea și implicarea lor în acest festival memorabil. Mulțumiri și corului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi pentru contribuția lor de neprețuit la această întâlnire a inimilor și glasurilor. „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” Aceste cuvinte rămân vii în sufletele noastre și ne reamintesc de esența autentică a bucuriei și armoniei pe care le-am trăit împreună.”, (Vacari Artiom, elevul clasei a XI-a (U), Liceul Teoretic Lipcani, orașul Lipcani, raionul Briceni, Republica Moldova).

„Mi-a plăcut totul atât de mult că la anul vreau să particip din nou”, (Matei Popescu Luiza, elev clasa I Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seminar (2)Seminar (1)Seminar (3)Seminar (4)Seminar (8)Seminar (9)Seminar (11)Seminar (5)Seminar (6)Seminar (7)Seminar (10)
DorohoiNews.ro, 18-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro