Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

z1

26 septembrie -  Ziua Europeana a Limbilor s-a marcat, în acest an şcolar, la Scoala Nr.8 “Mihail Kogalniceanu”, Dorohoi, printr-o serie de activităţi care au avut drept scop de a face cunoscute  participanţilor -  elevi, profesori şi părinti, printr-un material Power Point prezentat de prof. Sandu Mirela, importanţa şi semnificaţia acestei zile, necesitatea existenţei unei zile europene a limbilor, s-a vorbit despre Europa ca spaţiu al diversităţii lingvistice şi oraşele multilingve. S-a subliniat importanţa învăţării limbilor străine, a sporirii numărului de limbi străine învăţate pentru a întări multilingvismul şi înţelegerea interculturală, modalităti de studiu a limbilor străine.

Printre activitătilie prilejuite de aceasta zi s-a aflat şi o scurtă prezentare a proiectului multilateral Comenius derulat în perioada 2009 – 2011, proaspăt finalizat şi intitulat “Roads to the roots” ( Drumuri spre rădăcini), având ca parteneri şcoli din Turcia, Bulgaria şi România.   Profesorii participanţi la proiect – Mihai Iordana, Condurache Raluca, Vlaescu Valerian, Vlaescu Valerica, Bordianu Cristina, Enea Leonid - au prezentat activităţi din cadrul proiectului, imagini şi filme realizate cu şcolile partenere şi din perioada activităţilor şi reuniunilor de proiect, au fost aduse şi prezentate produsele finale ale proiectului, distincţiile obţinute de şcoală cu acest proiect : locul al II-lea la Concursul “Made for Europe”pentru unul dintre produsele finale, certificatul European Language Label pentru promovarea invatarii limbilor straine.

Dintre elevii care au lucrat la proiect, au fost prezente elevele Vasilache Laura, Dutcovschi Cosmina şi Dupu Lorena, acum eleve la liceu, care au vorbit despre experienţa extrem de plăcută şi benefică de a participa la acest proiect, oportunitatea oferită de a călători într-o ţară europeană, despre cum şi-au făcu prieteni din ţările partenere, cu care păstrează legătura, despre importanţa învăţării limbilor străine, căt de folositoare sunt într-un astfel de proiect, despre emoţiile şi măndria de a fi participat la faza naţională a concursului Made for Europe.

Seria de activităţi s-a încheiat cu o masă rotundă care a vizat perspectiva aplicării unui nou proiect multilateral sau bilateral Comenius, căutarea de parteneri şi termenii de derulare a activităţilor de peste an ale comisiei de cooperare europeana din şcoală. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

z1234
DorohoiNews.ro, 30-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

30.09.2011 la 16:46

pentru iulian constantin : se scrie "intr-adevar", si nu "intradevar".

30.09.2011 la 12:53

Bravo pentru colectivul de profesori de limbi straine de la aceasta scoala. Este intradevar o echipa de cinste de profesionsti adevarati. Mult succes Mirela in continuare.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi

† IN MEMORIAM † PROF. DAN VALERIA Profesor de Chimie — Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi
Cu profundă durere şi cu inimile apăsate de tristețe, colectivul Colegiul Național „Grigore ...

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane

SC din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere și autocamioane
Societate comerciala din Dorohoi angajează conducători auto pentru autobetoniere (cife) și autocamioane. ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați

GavroMarm angajează tăietori șlefuitori, necalificați
Posturi disponibile: - tăietor șlefuitor patru posturi; - necalificați două posturi. Program: - ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Schimb apartament

Schimb apartament
apartament 2 camere foarte spațios,absolut toate utilitățile..schimb cu casa in Dorohoi sau împrejurimi..mai ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Familia Balan Ioan transmite sincere condoleante familiei la trecerea in nefiinta a dragului nostru prieten ...

Vând garsonieră

Vând garsonieră
Se vinde garsoniera cu o suprafata de 46 m/2 .are doua balcoane magazie si pod.centrala gaz.termopane ...

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe

Colectivul Conted Dorohoi transmite sincere condoleanțe
Transmite sincere condoleanțe și întreaga compasiune colegului nostru COBASCHI NECULAI, în ...

Vând Volskwagen Passat 2008

Vând Volskwagen Passat 2008
Vând Volskwagen Passat B6, 2008. Mașina arată și funcționează bine. Preț: 2600 euro Telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro