Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

colegiul-ghica99988955

Sâmbătă 18 mai 2024, a avut loc ediția a XXIII- a Concursul Interjudețean de Matematică „Spiru Haret. Concursul a fost organizat  de Inspectoratul Județean Suceava în colaborare cu Colegiul Tehnic Rădăuți și s-a adresat elevilor pasionați de matematică care studiază la profil real, specializarea științe ale naturii, profil tehnic sau profil servicii, resurse naturale și protecția mediului. La acest concurs au participat peste 150 de elevi de liceu din mai multe județe.

Din lotul județului Botoșani au făcut parte și doi elevi din unitatea noastră școlară. Munca depusă, seriozitatea cu care se pregătesc zi de zi și pasiunea pentru această disciplină, au făcut ca și de această dată rezultatele obținute să fie lăudabile.

Rezultatele elevilor noștri sunt:
- Premiul I, Chichioacă Alexia, clasa a XII a.
- Premiul I, Avîrvarei Răzvan Ștefan, Clasa a XI-a.

Felicitări și succes pe viitor celor doi elevi care ne-au reprezentat cu cinste și de această dată !
Felicitări părinților și tuturor celor care au contribuit și contribuie la formarea lor !

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

colegiul-ghica99988955
DorohoiNews.ro, 21-05-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro