Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

1

Fiecare anotimp ne încântă cu aura sa, cu gusturile, culorile şi mirosurile sale dar, parcă toamna are ceva mai special.

Frumuseţea acestui anotimp le-a inspirat pe cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 8, structură a Școlii Gimnaziale Nr.1, Dorohoi, prof. Repciuc Alina și prof. Macovei Nicoleta, să împrumute bagheta magică a Zânei Toamnă şi să scrie o pagină a poveştii sale, lăsând în sufletele preşcolarilor grupei „Buburuzele” o frumoasă şi colorată amintire.

Aceasta s-a concretizat în activităţile desfășurate în cadrul proiectului tematic „Rapsodii de toamnă”, a cărui evaluare a avut loc vineri, sub denumirea „Carnavalul toamnei”.

A fost un prilej de bucurie pentru copii, costumați, după rolul interpretat, în fructe sau legume de toamnă. Copiii au celebrat astfel rodnicia anotimpului, iar dansurile lor au fost pline de sentimente și emoții, transmise și părinților.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

1234567891011
DorohoiNews.ro, 16-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

Declar pierdut Certificatul de membru OAMGMAMR

Declar pierdut Certificatul de membru OAMGMAMR
Subsemnatul, Racu Sergiu Adrian, domiciliat în comuna Ibănești, județul Botoșani, declar pierdut ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro