Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Siguranta cibernetica ST Dorohoi_ (2)

Se știe că în fiecare an, în cea de-a treia săptămână a lunii noiembrie, se desfășoară activități în cadrul Săptămânii Educației Globale, cu resurse variate, adaptate temei alese. În acest an, acțiunile se concentrează pe două domenii tematice principale, Oameni și Planetă, acțiuni care se desfășoară sub egida: „Oameni conectați pentru o planetă incluzivă”.

La Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, Săptămâna Educației Globale a debutat luni, 18 noiembrie 2024, cu activitatea: „Prevenirea și combaterea violenței și a consumului de droguri; securitatea cibernetică”, având-o ca invitat pe doamna Comisar de Poliție Geanina Grădinaru din cadrul Biroului de Siguranță Școlară al I.P.J. Botoșani.

Elevii claselor X-XI, sub îndrumarea Părintelui Director, prof. Chichioacă Petru-Georgel și a cadrelor didactice prezente la activitate, au beneficiat de activități de consiliere şi s-au implicat în dezbateri cu privire la bullying, violență școlară, consecințele juridice, conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară, urmările consumului de substanțe interzise și importanța păstrării siguranței cibernetice. 

Reprezentantul I.P.J. Botoșani a prezentat câteva spețe pe această temă, elevii fiind deschiși dialogului, manifestând implicare în combaterea formelor de violență, în prevenirea consumului diferitelor substanțe interzise și a securității digitale. 

Din discuțiile purtate, beneficiarii activității au conștientizat că toate acestea capătă, destul de repede, forme grave, care pun în pericol modul de a trăi al omului, chiar viața. Doamna comisar a subliniat că: „Faptele penale rămân înscrise în cazier, de aceea trebuie să avem grijă să rămână gol”. 

Ținând cont de faptul că, la nivel național, aceste fenomene au luat amploare, s-au adus în atenție câteva sfaturi cu privire la creșterea siguranței tinerilor,  la creșterea securității în școală și în afara ei, subliniindu-se că: „Viața, viitorul depind de ceea ce facem noi, de aceea nu trebuie să întreprindem acțiuni greșite”. 

Părintele Director, prof. Chichioacă Petru-Georgel, coordonator al activității, recomandă  păstrarea integrității și aduce mulțumiri Biroului de Siguranță Școlară Botoșani, prin prezența doamnei Comisar de Poliție Geanina Grădinaru, pentru colaborare și promptitudinea cu care se răspunde solicitărilor școlii, în vederea desfășurării de activități de prevenire și combatere a violenței, a consumului și traficului de substanțe interzise și de menținere a securității cibernetice. (Prof. Ignat Cristina-Ionela)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Siguranta cibernetica ST Dorohoi_ (2)Siguranta cibernetica ST Dorohoi_ (1)Siguranta cibernetica ST Dorohoi_ (3)Siguranta cibernetica ST Dorohoi_ (4)
DorohoiNews.ro, 19-11-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de rezervoare din plastic cu sediul în Pascari angajează 2 muncitori. Salariu motivant, ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști TIR
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA, în fața liceului, scara din mijloc. Beci. ...

Vând teren

Vând teren
Vând teren la 5 km de Dorohoi DN 29A, tel.0757245186

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Spitalului Municipal Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de dr. Loghin Adriana în ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial de 75 Mp Spiru Haret Nr 3 in loc la Fortuna! Tel 0724031344

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Băncii Cooperatiste Jijia Dorohoi regretă trecerea în neființă a colegului Daniel ...

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!

Societatea Culturală Dorohoi din cadrul Bibliotecii Municipale transmite Sincere condoleanțe!
SOCIETATEA CULTURALĂ DOROHOI din cadrul Bibliotecii Municipale „Păstorel Teodoreanu”, regretă ...

Declar pierdut Certificatul de membru OAMGMAMR

Declar pierdut Certificatul de membru OAMGMAMR
Subsemnatul, Racu Sergiu Adrian, domiciliat în comuna Ibănești, județul Botoșani, declar pierdut ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro