Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prietenii Pompierilor BT_001

50 de elevi s-au întrecut, astăzi, pentru trofeul “Prietenii Pompierilor”. Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, concursul s-a desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv din municipiul Botoșani și a reunit la start cinci echipaje de la unități de învățământ din municipiul Botoșani, Pomârla și Lozna.

Concursul „Prietenii Pompierilor” este destinat elevilor din învățământul gimnazial și este organizat în scopul dezvoltării capacității de înțelegere și apreciere a pericolelor generate de situațiile de urgență, precum și pentru dezvoltarea unor calități precum iniţiativa, spiritul de echipă, curajul și disciplina. Echipajele, formate din câte nouă membri și o rezervă, au avut de trecut o probă teoretică, cu întrebări din domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, o pistă cu obstacole și o ştafetă de 400 m, cu obstacole.

În urma rezultatelor obținute, clasamentul se prezintă astfel:

La categoria fete 
Locul I - Liceul cu Program Sportiv Botoșani 
Locul II – Liceul Teoretic "Anastasie Bașotă" Pomârla 

La categoria băieți
Locul I – Școala Gimnazială "Gheorghe Popovici" Lozna
Locul II –Liceul Teoretic "Anastasie Bașotă " Pomârla 
Locul III – Liceul cu Program Sportiv Botoșani.

Competiția s-a încheiat cu o festivitate de premiere, la care a participat și  inspectorul general al Inspectoratului Școalar Județean Botoșani, profesor Bogdan Gheorghe Suruciuc.
Câștigătorii au primit diplome, medalii și cupe. 
 
Adresăm felicitări tuturor elevilor care au participat și instituțiilor de învățământ din care aceștia au făcut parte: Liceul cu Program Sportiv Botoșani, Liceul Teoretic „Anastasie Bașota” Pomârla, Școala Gimnazială "Gheorghe Popovici" Lozna.

Competiția a fost organizată cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și Liceului cu Program Sportiv Botoșani.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prietenii Pompierilor BT_001Prietenii Pompierilor BT_002Prietenii Pompierilor BT_003Prietenii Pompierilor BT_004Prietenii Pompierilor BT_005Prietenii Pompierilor BT_006Prietenii Pompierilor BT_007Prietenii Pompierilor BT_008Prietenii Pompierilor BT_009Prietenii Pompierilor BT_010
DorohoiNews.ro, 24-05-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro