Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Tabara prieteniei_Dimacheni_011

În zilele de 21-22 august 2025, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dimăcheni și în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. Dimăcheni s-a desfășurat „Tabăra din pridvorul satului”, prilej de bucurie și întâlnire pentru copiii și tinerii din comunitatea Dimăchenilor.

Pe parcursul celor două zile, eleviii și tinerii prezenți, au avut parte de activități educative, recreative și duhovnicești, desfășurate într-o atmosferă de comuniune și prietenie.

Evenimentul a fost onorat și de prezența părintelui protopop Apetrei Ionuț-Stefan și a preoților din cercul pastoral, Acatrinei Laurențiu si Gherman Constantin și Petrovici Cristian, care au slujit sfânta Liturghie împreună cu cei prezenți. A doua zi ,s-a primit vizita celor din cadrul Poliției Botoșani, care au împărtășit experiența lor celor prezenți, dar și sfaturi și gânduri de folos pentru o viață cât mai sigură.

Activitățile desfășurate in cadrul taberei au fost coordonate și sprijinite de o echipă de tineri profesioniști voluntari: 8 voluntari din cadrul ATOR Dorohoi și 6 voluntari din Parohia Dimăcheni, care, prin dăruirea și energia lor, au adus zâmbete pe chipurile copiilor și au contribuit la buna desfășurare a programului.

Evenimentul nu putea  fi realizat fără  sprijinul credincioșilor din parohia Dimăcheni care au făcut donații financiare și materiale,dar și a conducerii Școlii Gimnaziale nr.1 din Dimăcheni. 

Această Tabără din pridvorul satului, a fost un moment de lumină și apropiere, unind în rugăciune, joc și prietenie sufletele tuturor celor implicați.S-a încheiat cu un frumos spectacol prezentat de tinerii prezenți la tabară,  încântând audiența.

Avem speranța să ne revedem și vara viitoare. (Prof. Pr.Paroh, Petrovici Cristian Marius)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Tabara prieteniei_Dimacheni_011Tabara prieteniei_Dimacheni_001Tabara prieteniei_Dimacheni_002Tabara prieteniei_Dimacheni_003Tabara prieteniei_Dimacheni_004Tabara prieteniei_Dimacheni_005Tabara prieteniei_Dimacheni_006Tabara prieteniei_Dimacheni_007Tabara prieteniei_Dimacheni_008Tabara prieteniei_Dimacheni_009Tabara prieteniei_Dimacheni_010Tabara prieteniei_Dimacheni_012Tabara prieteniei_Dimacheni_013Tabara prieteniei_Dimacheni_014Tabara prieteniei_Dimacheni_015Tabara prieteniei_Dimacheni_016Tabara prieteniei_Dimacheni_017Tabara prieteniei_Dimacheni_018Tabara prieteniei_Dimacheni_019Tabara prieteniei_Dimacheni_020Tabara prieteniei_Dimacheni_021Tabara prieteniei_Dimacheni_022Tabara prieteniei_Dimacheni_023Tabara prieteniei_Dimacheni_024Tabara prieteniei_Dimacheni_025Tabara prieteniei_Dimacheni_026Tabara prieteniei_Dimacheni_027Tabara prieteniei_Dimacheni_028Tabara prieteniei_Dimacheni_029Tabara prieteniei_Dimacheni_030Tabara prieteniei_Dimacheni_031Tabara prieteniei_Dimacheni_032Tabara prieteniei_Dimacheni_033Tabara prieteniei_Dimacheni_034Tabara prieteniei_Dimacheni_035Tabara prieteniei_Dimacheni_036
DorohoiNews.ro, 25-08-2025

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro