Gala Excelenței din Palatele și Cluburile Copiilor din România - Simfonia Creației

19 dec. 2025, Invatamant
Gala Excelenței din Palatele și Cluburile Copiilor din România - Simfonia Creației

În data de 16 decembrie 2025 a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti prima ediţie a Galei Excelenţei din Palatele şi Cluburile Copiilor din România - „Simfonia Creației”, eveniment organizat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Palatul Copiilor Baia Mare la care au participat peste 800 de copii și tineri din întreaga ţară. 

Clubul Copiilor Dorohoi a fost reprezentat la această amplă manifestare de către Ansamblul de datini și obiceiuri de iarnă „Mugurelul - Mărgineanca”, conducerea muzicală prof. Marcel Dupu , iar coregrafia realizată de maestrul coregraf  Valentin Rău, precum şi de Trupa de teatru „Amicii” de la cercul Educaţie civică – coordonator, prof. Irina-Maria Miron și Grupul „Dominant folk” și solistele Carina - Teodora Borcea, Beatrice - Ioana Andrei şi Andreea - Ioana Ghiţău de la Cercul Muzică folk - Muzică uşoară, coordonator, prof. Paul-Ciprian Mihai. 

Au trimis lucrări pentru expoziția organizată cu acest prilej, elevi ai Cercului Pictură-Desen, coordonat de prof. Daniel Puhăcel.

Prin profesionalism, dăruire și respect față de valorile autentice, organizatorii au creat un spațiu de afirmare a talentului, creativității și excelenței copiilor din întreaga țară. Este de apreciat sprijinul Ministerului Educației și Cercetării în promovarea tradițiilor românești și oportunitatea oferită tinerilor artiști de a-și exprima munca și pasiunea la nivel național.

În acest context, ministrul Daniel David a declarat: „Tradițiile românești trebuie trăite personal, astfel dobândind sensuri și semnificații cu impact pozitiv asupra calității vieții, dar și promovate în spațiul public din țară și străinătate, pentru întărirea și păstrarea lor în actualitate. Evenimentul a avut și acest rol, dincolo de faptul că a demonstrat și creativitatea copiilor și a profesorilor lor, la modul mai general, îmbinând astfel modernitatea cu tradiția sărbătorilor de iarnă. Direct spus, Ministerul Educației și Cercetării se ocupă cu generarea cunoașterii (inclusiv artistice) și diseminarea acesteia prin educație. Le-am văzut aici, plenar, pe amândouă și, întâlnind acești copii și pe profesorii lor, sunt optimist cu privire la viitorul acestei țări!”

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (35)