Elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” din Dersca au participat, în perioada august–decembrie 2025, la un proiect educațional care i-a pus în rolul de cercetători ai propriei istorii școlare. Prin documentare în arhive, vizite la biblioteci și muzee, precum și dialoguri cu membri ai comunității locale, elevii au reconstruit trecutul școlii și au realizat un material audio-video dedicat memoriei instituției.
Proiectul a fost finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.
Sub atenta coordonare a doamnei profesor de istorie Maria Ciocan, informațiile obținute – analizate, ordonate și sistematizate – au stat la baza realizării unui material audio-video, disponibil online și accesibil la următorul link: https://www.facebook.com/reel/1596620941469198?locale=ro_RO
„Proiectul a plecat de la necesitatea aducerii în conștiința elevilor și a comunității locale a unor aspecte până acum puțin cunoscute despre școala noastră. Există numeroase documente de arhivă care atestă o istorie bogată a Școlii din Dersca, cu o vechime de peste un secol, iar prin inițierea și derularea acestui proiect ne-am propus consolidarea identității comunității școlare și cultivarea respectului față de trecutul instituției. Ne dorim ca elevii să perceapă școala nu doar ca pe un spațiu de învățare, ci ca pe o instituție cu tradiție și continuitate, în care fiecare generație își aduce contribuția și lasă o moștenire valoroasă celor ce vor urma.” Prof. Afusoaie Vasile, Director, Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Dersca.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 600.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.



















