Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_004

Pentru elevii clasei a II-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi îndrumați de prof. Daniela Ionescu, Săptămâna Școala Altfel a fost prilejul pentru desfășurarea unor activități inedite. Astfel elevii au avut parte de o experiență educativă și plină de entuziasm participând la atelierul de lucru „S.O.S. – Echipa de salvare”, inițiat de echipa de voluntari Ghica- Pulse de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi coordonați de eleva Anastasia Moșneguțu, prof. Nicorici Sonia, sub îndrumarea dr. Simona Moșneguțu.

Activitatea a fost concepută pentru a-i familiariza pe cei mici cu noțiuni de bază despre intervenția în caz de urgență și despre acordarea primului ajutor.

Pe parcursul atelierului elevii au descoperit ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă de salvare și care sunt principalele responsabilități ale unui salvator sau cum să apeleze corect numărul unic de urgență 112.

Activitățile au fost interactive și adaptate vârstei copiilor. Prin jocuri de rol, demonstrații practice și exerciții de colaborare, elevii au învățat cum să acorde primul ajutor de bază, cum să-și păstreze calmul în situații dificile și cum să lucreze împreună pentru a rezolva o problemă. Atmosfera a fost una dinamică, iar curiozitatea și implicarea copiilor a transformat atelierul într-o aventură educativă.

Inițiativa echipei Ghica-Pulse demonstrează cât de importantă este implicarea comunității în educația copiilor și în formarea unor tineri responsabili, pregătiți să reacționeze corect în situații neprevăzute.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_004SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_001SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_002SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_003SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_020SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_005SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_006SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_007SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_008SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_010SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_011SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_012SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_013SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_014SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_015SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_016SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_017SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_019SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_021SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_022SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_023SOS Echipa de salavare la M Kogălniceanu_024
DorohoiNews.ro, 19-02-2026

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu

Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu
Caut loc de muncă în Dorohoi în orice domeniu. Rog seriozitate. Telefon: 0759484795

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro