Pentru elevii clasei a II-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi îndrumați de prof. Daniela Ionescu, Săptămâna Școala Altfel a fost prilejul pentru desfășurarea unor activități inedite. Astfel elevii au avut parte de o experiență educativă și plină de entuziasm participând la atelierul de lucru „S.O.S. – Echipa de salvare”, inițiat de echipa de voluntari Ghica- Pulse de la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi coordonați de eleva Anastasia Moșneguțu, prof. Nicorici Sonia, sub îndrumarea dr. Simona Moșneguțu.
Activitatea a fost concepută pentru a-i familiariza pe cei mici cu noțiuni de bază despre intervenția în caz de urgență și despre acordarea primului ajutor.
Pe parcursul atelierului elevii au descoperit ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă de salvare și care sunt principalele responsabilități ale unui salvator sau cum să apeleze corect numărul unic de urgență 112.
Activitățile au fost interactive și adaptate vârstei copiilor. Prin jocuri de rol, demonstrații practice și exerciții de colaborare, elevii au învățat cum să acorde primul ajutor de bază, cum să-și păstreze calmul în situații dificile și cum să lucreze împreună pentru a rezolva o problemă. Atmosfera a fost una dinamică, iar curiozitatea și implicarea copiilor a transformat atelierul într-o aventură educativă.
Inițiativa echipei Ghica-Pulse demonstrează cât de importantă este implicarea comunității în educația copiilor și în formarea unor tineri responsabili, pregătiți să reacționeze corect în situații neprevăzute.



















