Cu ocazia venirii primăverii și a sărbătorii de 8 Martie, preșcolarii de la Grădinița cu P.P. Nr. 10, structură a Școlii Gimnaziale „Ştefan Cel Mare” Dorohoi, au adus zâmbete și emoție persoanelor de la Centrul de Îngrijire și Asistență Dorohoi.
Însoțiți de cadrele didactice, cei mici au pregătit cu multă grijă felicitări realizate chiar de ei și i-au încântat pe cei prezenți cu un moment artistic .
Scopul activității a fost dezvoltarea sentimentelor de dragoste, prețuire si respect pentru persoanele cu nevoi speciale.
Copiii au cântat, au dansat și au oferit fiecărui beneficiar câte o felicitare decorată cu flori, simboluri ale primăverii și mesaje pline de căldură. Momentul a fost unul emoționant atât pentru copii, cât și pentru persoanele de la centru. Prin astfel de activități, preșcolarii învață să fie empatici, să ofere din inimă și să aducă lumină în sufletele celor din jur. Vizita s-a încheiat într-o atmosferă caldă, plină de zâmbete, îmbrățișări și urări de sănătate.
Acțiunea „Dăruim mărțișoare și felicitări” a demonstrat încă o dată că gesturile simple, făcute din suflet pot aduce multă bucurie.



















