Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Săptămâna Verde reprezintă o inițiativă educațională esențială, menită să apropie elevii de natură și să îi responsabilizeze în ceea ce privește protecția mediului. În cadrul acestui program, activitățile desfășurate îi ajută pe tineri să înțeleagă problemele actuale ale mediului și să descopere soluții practice.
Prin implicarea directă în acțiuni precum reciclarea, plantarea de copaci sau ecologizarea spațiilor, elevii își dezvoltă un comportament responsabil și o atitudine pozitivă față de natură. În același timp, Săptămâna Verde contribuie la formarea spiritului de echipă și la consolidarea valorilor civice.
Astfel, acest program nu este doar o alternativă la orele obișnuite, ci un pas important spre educarea unei generații conștiente și implicate în protejarea mediului.
Elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Romanescu” structura a Scolii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Dorohoi au participat la o serie de activități educative și recreative menite să dezvolte respectul față de natură și valorile spirituale. Săptămâna a debutat cu activitatea „Reînvierea naturii – Reînvierea Domnului”, completată de o vizită la Biserica Adormirea Maicii Domnului, unde elevii au descoperit semnificațiile spirituale ale sărbătorii Paștelui.
Un moment deosebit l-a reprezentat activitatea dedicată porumbeilor, în cadrul căreia elevii au primit informații interesante despre aceste păsări și au avut ocazia să admire exemplare vii, aduse de domnul director adjunct prof. Mandache Vasile, căruia îi mulțumim pentru implicare și sprijinul acordat în realizarea activităților de pe parcursul întregii săptămâni.
Creativitatea elevilor a fost stimulată prin activități precum „Din reciclare – creație”, realizarea de eco-colaje de Paște, pictură și decorarea ouălor din polistiren. De asemenea, în cadrul parteneriatului „Gândim verde” cu Școala Gimnazială „Spiru Haret", elevii au participat la acțiuni de plantare, contribuind activ la protejarea mediului.
Activitățile s-au încheiat cu acțiunea „Prietenii naturii”, care a presupus igienizarea claselor și a curții școlii, promovând spiritul civic și responsabilitatea față de mediul înconjurător.
La buna desfășurare a acestor activități au contribuit cadrele didactice Burduja Andreea Mădălina, Romanescu Liviu, Bejan Vasile și Ștefan Simona, care au coordonat elevii și au susținut implicarea acestora în toate activitățile desfășurate.
Mulțumim părinților pentru implicare. Sărbători cu bucurii tuturor! Paste fericit!
Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.