Câțiva membri ai Clubului ,,Ghica Pulse" au efectuat o vizită de studiu, luni, 11 mai 2026, la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani însoțiți de unul dintre mentorii clubului Dr. Didi Moșneguțu.
Clubul Ghica Pulse din cadrul Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi adresează sincere mulțumiri Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani pentru primirea călduroasă și experiența deosebită oferită copiilor-lectori ai clubului în cadrul vizitei desfășurate la stația SJA.
Această întâlnire a reprezentat pentru elevi o oportunitate valoroasă de a descoperi, direct de la profesioniști, complexitatea activității din medicina de urgență. Copiii au avut ocazia să cunoască salvatorii care intervin zi de zi pentru comunitate, să viziteze ambulanțele și să observe dotările medicale moderne, dar și să înțeleagă dinamica unei zile obișnuite într-o stație de ambulanță.
Mulțumiri speciale gazdelor care au făcut posibilă această experiență educativă și inspirațională:
-Dr. Eduard Gurau-manager general
-Dr. Bogdan Ursu-director medical
-As. Anca Todi-asistent sef
-As. Alina Micu
Prin deschiderea, răbdarea și profesionalismul de care au dat dovadă, echipa SJA Botoșani a reușit să ofere copiilor nu doar informații utile, ci și o lecție autentică despre responsabilitate, empatie și spirit de echipă.
Pentru membrii Ghica Pulse, această vizită a fost o sursă de inspirație și motivație în continuarea activităților de educație pentru acordarea primului ajutor desfășurate în comunitate.
„Apreciem calmul și dedicarea echipei medicale care ne-au explicat fiecare detaliu despre acordarea primului ajutor și intervențiile de urgență. Această experiență ne-a motivat să continuăm activitățile de voluntariat și educație pentru acordarea primului ajutor în cadrul Clubului Ghica Pulse. Suntem recunoscători pentru tot ceea ce am învățat și pentru exemplul frumos pe care ni l-ați oferit!” a declarat Anastasia Moșneguțu, inițiatorul clubului.











Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.