Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1

Activităţile desfăşurate în Săptămâna educaţiei globale la Şcoala cu cl. I-VIII nr.1 Dorohoi au drept moto ceea ce spunea N. Iorga: „Dacă poţi merge, de ce să te târăşti?” şi urmăresc promovarea valorilor, atitudinilor şi a formelor de comportament care reflectă respectul pentru viaţă.

Pornind de la ideea că atitudinea este modul în care reacţionăm faţă de problemele zilnice si bineînţeles faţă de viaţă în general, am propus acţiuni în cele mai variate domenii.
În prima zi a săptămânii am debutat prin prezentarea programului de activităţi, asigurându-ne că elevii înţeleg corect ce presupune această temă. În aceeaşi zi elevii au realizat o scenetă sub deviza:

Sănătatea mea şi a celor din jur e pe primul plan.


Marţi s-a desfăşurat acţiunea: Nouă ne pasă! Acestea sunt regulile noastre şi le respectăm! în cadrul căreia elevii au realizat şi distribuit fluturaşi cu reguli de comportament, făcând parada ţinutelor adecvate în şcoală.

În cea de-a treia zi am alcătuit un colaj cu lucrările copiilor care au constat în realizarea un postere în care şi-au prezentat familiile sub titlul: Atitudine faţă de familia noastră.  Spre finalul programului am organizat un concurs de dezbateri şi jocuri de rol sub îndemnul: Ia atitudine! Nu fi indiferent! şi am încheiat cu activitatea: Eu şi problemele globale ale omenirii - masă rotundă.
Urmează ca în zilele următoare să se desfăşoare competiţii sportive conduşi de o Atitudine FAIR PLAY. Apoi vor realiza cărţi poştale şi postere în limba engleză în cadrul activităţii Suntem toţi egali în Europa!

„Sunt deosebit de încântată când elevii îndrumaţi de doamna coordonator Anca Bălinişteanu şi împreună cu colegii ei învăţători şi diriginţi au realizat activităţi deosebite în cadrul săptămânii educaţiei globale, lucru care mă face să fiu mândră. Aceste activităţi la care au fost mobilizaţi un număr foarte mare de elevi, vor continua săptămâna aceasta până vineri, 20 noiembrie”
, a declarat directorul Şcolii nr.1, Veronica Ivănescu.

Acțiunea se va încheia vineri printr-un bilanţ, acţiune ce presupune afişarea, expunerea, vizionarea tuturor creaţiilor elevilor, dar şi prezentarea concluziilor, atât din partea cadrelor didactice cât şi a elevilor. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)

 

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (2)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (3)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (4)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (5)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (6)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (7)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (8)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (9)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (10)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (11)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (12)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (13)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (14)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (15)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (16)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (17)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (18)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (19)Saptamana Educatiei Globale - Scoala nr.1 (20)
DorohoiNews.ro, 17-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

19.11.2011 la 17:45

Toate activitatile au fost superbe. Mi-au placut toate enorm de mult. Felicitari cadrelor didactice care au avut rabdarea si inspiratia de a organiza o asemenea saptamana plina si extrem de frumoasa. Sper ca toti elevii sa fi invatat cate ceva din toate aceste lectii ce ar trebui urmate !

19.11.2011 la 13:40

Felicitari! >:D<

18.11.2011 la 18:45

Mi-e dor de voi toti! Felicitari!

18.11.2011 la 18:45

bv :)

17.11.2011 la 19:20

Felicitari!

17.11.2011 la 08:21

Felicitari pentru activitate!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă

Sincere condoleanțe - Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă
Soarele vieții a apus pentru o ființă atât de dragă nouă. În acest univers al tristeții ...

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată

Sincere condoleanțe - O inimă mare a încetat să mai bată
O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Deplângem cu ...

Închiriez garsonieră

Închiriez garsonieră
Închiriez garsonieră, suprafață mare, de 30 mp, situată în Bdul Victoria, in bloc cu ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

Teren intravilan de vânzare

Teren intravilan de vânzare
Vindem teren intravilan, întabulat, 3000 m.p. pentru locuință în Brăiești la 12 km de ...

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului

Vând teren și casă bătrânească în Vf. Câmpului
Vând teren cu suprafața de 970 mp în localitatea Vf. Câmpului și casă bătrânească ...

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Apartament 2 camere, Dorohoi – lângă Joy Retail Park! - Bulevardul Victoriei nr. 37 ~ 45.000 ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Colegii, profesorii și părinții elevilor clasei a XI-a F de la Liceul „Regina Maria” Dorohoi ...

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în cartierul Plevna. Relații și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro