Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seminarul teologic+Gradinita nr.9

În cadrul Săptămânii Educației Globale, elevi de la Seminarul Teologic Sf. Ioan Iacob din Dorohoi, însoțiți de preșcolari de la Grădinița nr. 9 Ștefan cel Mare și Sfânt din Dorohoi, au participat la o activitate comună de ecologizare în Grădina de Vară din localitate.

Proiectul a avut ca scop conștientizarea grijii pe care trebuie să o avem față de lumea noastră și tot ce ne înconjoară, creația lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne spune că  „a privit Dumnezeu toate câte a făcut și iată erau bune foarte” (FACEREA 1,31), motiv pentru care elevii seminariști și preșcolarii au dorit să atragă atenția trecătorilor că Dumnezeu a lăsat în grija noastră întreaga Sa creație, iar noi suntem datori să o păstrăm și să o îngrijim.

Parteneriatul dintre cele două instituții a continuat miercuri, 16 noiembrie 2011, când elevii seminariști împreună cu preșcolarii au vizitat câteva familii nevoiașe din Dorohoi și Broscăuți, în încercarea de a da o mână de ajutor celor aflați în suferință și lipsuri materiale.

Pornind de la îndemnul scripturistic „Dați-le voi să mănânce!” (Matei 14,16), preșcolari, elevi și profesori deopotrivă au pus mână de la mână și au dus bătrânilor, bolnavilor și copiilor vizitați alimente, haine și jucării.

Ambele acțiuni se desfășoară în cadrul  Săptămânii Educației Globale, care anul acesta are tema „Atitudine pentru lumea noastră”. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seminarul teologic+Gradinita nr.9Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (2)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (3)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (4)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (5)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (6)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (7)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (8)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (9)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (10)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (11)Seminarul teologic+Gradinita nr.9 (12)
DorohoiNews.ro, 18-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând struguri de vin, producție 2025

Vând struguri de vin, producție 2025
Vând struguri de vin, producție 2025, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC

Atelier de Croitorie BABY-SHOP Dorohoi angajează operator PC
Atelier de Croitorie BABY-SHOP angajează cu normă întreagă, la punctul de lucru din DOROHOI, ...

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi

SC angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi
Societate comercială angajează vânzătoare magazin alimentar în Dorohoi! Relații la telefon: ...

Se caută personal pentru croitorie

Se caută personal pentru croitorie
Se caută personal pentru croitorie cu experiență, produsele vor fi fabricate fără tipar. Detalii ...

Vând centrală de lemne

Vând centrală de lemne
Vând centrala pe lemne 25KW cu tot cu instalație se racordare și pompe de recirculare. Nr. de ...

Condoleanțe familiei îndurerate

Condoleanțe familiei îndurerate
Regretam nespus trecerea in nefiinta a dnei profesoare Puscasu Aurelia. Condoleante familiei indurerate. ...

In Memoriam - Aurelia Puscasu

In Memoriam - Aurelia Puscasu
Sunt oameni a căror simpla prezenta aduce lumina. Oameni care te fac sa te simți înțeles, sprijinit ...

Cumpăr orz

Cumpăr orz
Cumpar orz pentru semanat Tel. 0771525990

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi este alături de doamna director ...

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie

Ofer 2 camere pentru ajutor în gospodărie
Ofer 2 camere la casă unei persoane, pentru ajutor în gospodărie. 0756596790

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro